Întrebarea despre WAG

Cică dacă mai merită Terry banderola Angliei. Bineînţeles că o merită Soţiile oficiale şi prietenele intime ale fotbaliştilor au un nume în Anglia: WAG (de la Wives And Girlfriends). WAG e, totodată, indicativul unui produs tipizat: silicoane,  poşetă Gucci, cercei […]

Cică dacă mai merită Terry banderola Angliei. Bineînţeles că o merită

Soţiile oficiale şi prietenele intime ale fotbaliştilor au un nume în Anglia: WAG (de la Wives And Girlfriends). WAG e, totodată, indicativul unui produs tipizat: silicoane,  poşetă Gucci, cercei rotunzi de dimensiunea roţii de caşcaval, machiaj extrem şi un anume fel de a rosti cuvinte care denotă faza debutului în zona articulateă. Încă o trăsătură: o WAG autentică e de recoltat în cluburile de noapte, pe acele platouri de filmare pe care toată lumea porneşte sau sfîrşeşte dezbrăcată şi în alte spaţii care facilitează relaţii spirituale trainice.

Şi cu asta, gata. Nu e nimic de comentat sau dezbătut în această lume care leagă şi dezleagă fotbalişti, WAG, sex, şampanie, fiţe, maşini tari şi publicitate tabloidă.

În fond, acest articol încearcă să dezvolte un nimic din care presa de rigolă a învăţat să dezvolte fluvii de informaţie şi fotografie. Mai nou, tema a devenit un subiect de reflecţie morală pentru presa seriousă. Probabil pentru că şi presa mare suferă de boala notorietăţii din nimic, acea supradimensionare pe care atîta lume o confoundă cu actualitatea, ba chiar cu viaţa culturală. Aşa a ajuns John Terry în editorialele de la The Times sau The Daily Telegraph. Cazul Terry e simplu ca un agaţament într-un club de noapte londonez sau o cafenea din Dorobanţi: văzut model lenjerie, plăcut model lenjerie, întrebat model lenjerie plăcut sex şi bani, făcut sex şi dat bani model lenjerie, înşelat soţie cu care făcut sex, dar plictisit de irosit bani.

Terry e fotbalistul tipic al ultimilor 50 de ani. Banii şi puterea starului de fotbal au urcat exact în măsura în care mentalitatea flăcăilor de la Chelsea sau Real a coborît spre zona elementară a plăcerilor brute: vînătoare de femei trofeu, colecţii de maşini, cheltuieli smintite şi  case de desăvîrşit prost gust milionaresc. Noii gladiatori nu mai mor în arenă. Noii gladiatori sînt finţe lipsite de dramă şi pline de desfrîul naiv al băiatului de la ţară lovit de un munte de bani. Dilemele etice n-au ce căuta în mijlocul acestei orgii pe care tot noi o plătim din dragoste de eroi imediaţi. Discuţia despre căpitănia lui Terry are un ridicol acerb. Ziarele se întreabă: mai merită Terry să fie căpitanul naţionalei engleze? Ce întrebare! Evident că merită. Terry n-a încălcat nici o regulă. Ba dimpotrivă. E fotbalist modern sută la sută. Nefiind prafuri de nas, ci carne de tun, WAG-urile pe care Terry le-a înghesuit prin toalete, banchete de limuzine şi vile discrete n-au influenţat rezultatul.