Nadal in – Henry out!

Fotbalul trebuie salvat. Dacă nu se poate altfel, măcar prin mijloace electronice

Cîte seminarii sentimentale se pot organiza oare în marginea unei porcării durabile? Federaţia Franceză, FIFA, UEFA şi Thierry Henry însuşi par convinşi că e loc de discuţii, unghiuri […]

Fotbalul trebuie salvat. Dacă nu se poate altfel, măcar prin mijloace electronice

Cîte seminarii sentimentale se pot organiza oare în marginea unei porcării durabile? Federaţia Franceză, FIFA, UEFA şi Thierry Henry însuşi par convinşi că e loc de discuţii, unghiuri şi justificări fără limită. Luni, Henry a reuşit chiar să deschidă o pistă nouă: povestea examenului de conştiinţă, urmat de remuşcări, urmate de gînduri sinucigaşe, urmate de susţinerea familiei care-l trimite înapoi în teren. Henry nu se retrage! Şi astfel, opinia publică (şi bleagă – în opinia perversă a lui Henry) ar trebui să se bucure. Problema, nu e, adică,  potlogăria lui Henry, ci zbuciumul unui suflet care decide, pînă la urmă, să nu se lase învins. Nu! Problema e cu totul şi cu totul alta: fotbalul. Poate fi fotbalul împins în zona de trafic şi influenţă care bate scorul şi valoarea din teren. Poate. Mascarada cu panaş din minutul 104 al nefericitului Franţa-Irlanda spune exact asta. Şi, exact din minutul 104, replica devine esenţială. Fotbalul trebuie salvat, cumva. Dacă nu prin arbitrii corecţi, atunci prin mijloace mecanice sau, în vremurile noastre, electronice.

Rafael Nadal a reacţionat primul între sportivi, cu un retur perfect plasat, pe blogul din The Times: de ce în tenis se poate, iar în fotbal nu? De ce poate fi verificată căderea unei mingi cu 5 milimetri dincolo sau dincoace de linie, dar nu poate fi verificat un henţ dublu şi neruşinat pe un teren de fotbal? Nadal nu are dreptate. Are bun simţ, iar bunul simţ e dincolo de opinie şi de controversă. Henry şi psihomascarada pe care vîrful Barcelonei a executat-o din nevoi de PR costă enorm. Franţa s-a calificat prin conspiraţie publică. Tocmai aici e diferenţa. Trecerea de la urzeala ascunsă la complotul transparent semnalează căderea în travestiul total. Fotbalul se aşază astfel foarte aproape de cazinoul bine dirijat şi foarte departe de jocul care îşi decide singur soarta.

Cupa Mondială 2010 a început ca un festival de efecte şi interese speciale. Ce va urma? Nimic, atîta vreme cît nimeni nu vrea să pună şi să trateze problema istorică a acestui joc părăsit de prieteni: injustiţia strecurată fără recurs. Va fi finala Cupei Mondiale 2010 o mascaradă decisă de o mînă în plus şi de o privire corectă în minus? Nu neapărat. Dar răul a fost făcut. Iar răul, o dată făcut, ştie să îşi urmeze cursul. Pînă la capăt.