Despre eşecurile utile

Detest energic Dinamo şi antipatizez constructiv Chelsea

Două lucruri m-au bucurat în ultimul an de fotbal şi amîndouă sînt eşecuri: corecţia suferită de Dinamo la Urziceni şi falimentul industriei Chelsea în Liga Campionilor. Infracţiune? Moraliştii resping acest anti-sentiment pro-resentiment. Între […]

Detest energic Dinamo şi antipatizez constructiv Chelsea

Două lucruri m-au bucurat în ultimul an de fotbal şi amîndouă sînt eşecuri: corecţia suferită de Dinamo la Urziceni şi falimentul industriei Chelsea în Liga Campionilor. Infracţiune? Moraliştii resping acest anti-sentiment pro-resentiment. Între comentatorii de nivel înalt, Radu Naum îl socoteşte chiar o variantă privată a urii de clasă. În ce mă priveşte, continui să detest energic Dinamo şi să antipatizez constructiv Chelsea. Cred că fair-play-ul e o atitudine fundamentală în sport. Dreptul la fair-play nu se cuvine automat, ci se cîştigă. Cred în funcţia pozitivă a resentimentului aplicat celor ce încep prin a strica regula jocului şi pretend apoi tratamentul cel mai corect.

Chelsea e un caz flagrant de fotbal impus. Această echipă mereu la un pas de Liga Campionilor nu exprimă o tradiţie, ci satisface nevoile unui miliardar rus care colecţionează glorie. Obiecţia după care şi Liverpool sau Barcelona  sînt construite tot pe bani e insuficientă. La Chelsea, implantul e integral.  Chelsea vine din buzunarul lui Abramovici, aşa cum super-Steaua ’86 venea din ordinul de luptă al Armatei RSR. În aceste condiţii, Chelsea are dreptul la urările noastre de grabnică împotmolire. Fair-play-ul nu-şi mai are locul după ce a fost înlocuit de o licitaţie enormă.

Dinamo pare că merită alt tratament. Da, trecutul miliţienesc e tot mai departe, dar n-am aflat niciodată cînd s-a lepădat Dinamo de el. Mai mult, profilul de stat şi minister e intact în mentalitatea clubului. Am văzut duminică seară prin terasele Bucureştiului prea mulţi tineri infectaţi de furie şi bere. Problema nu era berea, ci furia unor oameni care au învăţat deja că eşecul în faţa unei echipe mici e o insultă inadmisibilă. Nu e nimic nou în această formă de aroganţă: sîntem în lumea veche. Prostimea trebuie să-şi ştie lungul pasei şi să fie mulţumită că are voie să piardă  meciurile cu Dinamo.

În clipa în care fotbalul românesc va înceta să fie scrumiera în care trebuie strivite îndrăznelile celor mici, va fi loc de fair-play. Pînă atunci, resentimentul valorii care îşi apără dreptul la viaţă e întemeiat. Iar eşecurile celor mari sînt tot ce poate fi mai util.