Mai mult, ce naiba vreţi?

Echipa naţională există doar pentru a bifa obligaţii decorative. Postul lui Piţi e la adăpost

Se discută mult despre naţională, federaţie, despre comploturile anilor ’90 şi visele de grandoare post-factum ale lui M.Cozma. Se discută cu poftă, dar nimeni nu […]

Echipa naţională există doar pentru a bifa obligaţii decorative. Postul lui Piţi e la adăpost

Se discută mult despre naţională, federaţie, despre comploturile anilor ’90 şi visele de grandoare post-factum ale lui M.Cozma. Se discută cu poftă, dar nimeni nu reuşeşte efortul ocular minim care i-ar permite să remarce locul gol din locul naţionalei. În cele din urmă sau înainte de toate, naţionala României a devenit o prezenţă strict nominală. Problema nu e că naţionala joacă bine sau rău. Problema e că naţionala există doar spre a bifa obligaţii decorative. Aidoma drapelului de stat, na?ionala se arborează şi nu contează. Atîta vreme cît există 11 rînduri de echipament şi sîntem stat independent, vom avea şi naţională şi drapel. Restul merge de la sine, adică nu e o problemă de voinţă, mîndrie sau, Doamne fereşte!, efort instituţional.

Vulgaritatea micşorează. Toat? vorbăria despre Iord?nescu, Sandu şi Cozma transformă naţionala în egalul personajelor mizere care stau la sfat tabloid. Asta face din naţională un obiect mic şi transmisibil, nu o putere şi în nici un caz o noţiune respectabilă. Dacă a fost odată jucată la zaruri, de ce n-ar fi şi a mea sau a ta sau a cui o vrea? Nu e treaba ziariştilor să pun? antrenori, dar e treaba ziariştilor să observe că federaţia trebuie să aibă în minte numai şi numai această problemă. Filozofia asociaţiei private condus? de Mircea Sandu nu are nici o legătură cu obsesia centrală a oricărei federaţii. Pentru Sandu şi asociaţii totul e bine: avem sau nu avem antrenor la naţională? Avem! Atunci, care e problema?

Problema e că degradarea continuă. Antrenorul naţionalei declar? „obiectiv” că nu avem cum să ne calificăm la Mondiale, vorbind despre propria echip? aşa cum ar vorbi la marginea unui accident: am văzut, n-a acordat prioritate şi a intrat în stîlp! În timp ce Piţurcă îşi desfăşoară autismul profesional, cealaltă criză, criza care nu rabdă, concediază tot felul de oameni fără vină. Postul lui Piţurcă rămîne la adăpost: de randament, de criză, de cea mai mică urmă de bun simţ. Şi el, şi Federaţia vor supravieţui în termenii pe care şi-i doresc.

 Asta explică de ce instituţiile noastre (naţionala, presa, justiţia) n-au nici o şansă. Nu interesează. Avem presă, avem naţională, avem justiţie. Mai mult, ce naiba vreţi?