În cinstea tatălui

Povestea unui boxer care a reuşit să cîştige titlul mondial la 36 de ani

Ceva desparte mizeria pe din două: o parte rămîne mizerie, cealaltă parte se ridică şi devine virtute. Prima parte poate înghiţi mult şi orice, fără să-şi […]

Povestea unui boxer care a reuşit să cîştige titlul mondial la 36 de ani

Ceva desparte mizeria pe din două: o parte rămîne mizerie, cealaltă parte se ridică şi devine virtute. Prima parte poate înghiţi mult şi orice, fără să-şi schimbe culoarea sau mirosul. Aţi văzut Rapid-Steaua şi, desigur, aţi remarcat tocmai asta: investiţia în mizerie naşte mizerie. A doua parte pleacă la drum fără dotări şi răzbeşte. Dar pentru asta trebuie să-l fi văzut pe Joe Calzaghe cîştigînd titlul modial la box pe Madison Square Garden. Pe, şi nu la Madison, pentru că Joe Calzaghe a sosit la New York şi l-a învins pe Roy Jones jr., cu un mandat special.
  Calzaghe, pe care îl cunoaşteţi, de fapt, foarte bine, a urcat din sărăcia extremă, pînă pe nimbul lui Marciano. Asta îl plasează peste Madison, în superspaţiul în care plutesc legendele, de la Dempsey şi Louis citire. Îl cunoaşteţi foarte bine pe Calzaghe din întruchipările româneşti ale saltului care face din copii nebăgaţi în seamă minunile IT-ului global şi din flămînzii tîrgurilor de provincie un Bute sau cum s-o mai numi viitorul campion mondial la box cu destinul.
  Calzaghe a început să boxeze la 14 ani, antrenat de Enzo, tată şi motor al ambiţiei de emigrant italian. În Ţara Galilor, unde ţara e tristă, săracă şi mereu în urmă, asta înseamnă să te baţi cu toate, tot timpul. Cu disperarea care invită alcoolul, cu pustietatea rîncedă a oraşelor uitate, cu batjocura engleză care rîde de ce e e galez, din toate poziţiile, aşa cum rîdem noi de fiecare silabă vorbită de un moldovean. Calzaghe a muşcat din saci de box jerpeliţi, s-a năclăit de sudoarea care îmbibă aerul sălilor mici şi întunecate ale boxului de cartier şi a urcat meci cu meci spre titlu. 46 de victorii. La 36 de ani, Calzaghe e suprem. Cel mai mare boxer britanic al tuturor timpurilor i-a dăruit lui Enzo o sală modernă de box şi mai are o singură dilemă: să se retragă sau să continuie, cu mereu ”ultimul meci”? Toată lumea cronicărească îl sfătuieşte să se oprească. Promotorii plusează şi cer gala de adio, la Cardiff, pe Millenium Stadium, reţetă fabulousă, patriotism galez, etc. Cronicarii se pricep mai bine la istorie. Calzaghe a terminat, pentru că a terminat de scris istoria mizeriei care nu vrea să rămînă mizerie. Şi răzbeşte. Fără bani. Cu pumnii goi şi dinţii strînşi. În cinstea tatălui. a