Drag mi-e cîntecul, nu jocul

Nu imnul e problema noastră, ci felul în care interpretăm cu mingea la picior

Ştim ce poate cînta Naţionala. Sună bine. Am ieşit din zona timidă a imnurilor îngăimate într-un karaoke defazat. Chivu ne-a luat cu el în cel mai […]

Nu imnul e problema noastră, ci felul în care interpretăm cu mingea la picior

Ştim ce poate cînta Naţionala. Sună bine. Am ieşit din zona timidă a imnurilor îngăimate într-un karaoke defazat. Chivu ne-a luat cu el în cel mai emoţionant canto naţional şi acolo ar trebui să rămînem. Bineînţeles, după datina proastă a locului, cineva, un fite-funcţionar a găsit că e rost de cîrteală şi s-a trezit cu ideea că ne trebuie alt imn. Ceva mai fun şi mai sexy. Mergem la Vodă, îl tragem de mînecă şi îi cerem o favoare: „Hai, bre, fă şi mata acolo un decret să fie alt imn. Ceva mai ca lumea, să cînte băieţii la meci”. Adevărat, Deşteaptă-te Române merge un pic mai lent decît e portul şi jocul pe la Bamboo. Însă DJ Băsescu n-o să se lase înduplecat. Imnul nu se schimbă la cerere şi cu atît mai puţin la cererea FRF. Imnul sună aşa cum au hotărît vremurile şi e întotdeauna demodat. Tocmai asta îl face cu adevărat puternic şi tocmai asta pune lacrimi în ochii celor ce cîntă. Un imn bun e vechi şi inadecvat, adică aduce brusc, alături de cei ce îl cîntă fără sfială, înainte de meci sau pe podium, o mulţime de umbre trecute. „Din somnul cel de moarte” nu e mai anacronic decît năvala asupra Bastilei. Amîndouă sînt cheia care deschide locul de taină şi ne uneşte cu tot ce-a fost înainte de noi. Nu imnul e problema. Dimpotrivă, imnul pe care l-am regăsit înaintea meciului cu Franţa e soluţia.

Dacă avem o problemă, atunci trebuie să o căutăm, lucid şi curajos, în joc, nu în cîntec. Acolo nu avem soluţie sau, mai bine zis, avem o soluţie meschină, un fel de a paraliza şansa şi succesul pe toate planurile: şi la noi, şi la ei. Ce încearcă România să fie la Euro 2008? Am văzut: echipa care nu vrea să cîştige, dar ştie să nu piardă, adică să nu îi lase pe ceilalţi să cîştige. Un soi de Grecia 2004 care se abţine de la voinţa minimă de victorie şi curtează pronia sau aşteaptă accidentul. Orice ar spune patriotismul automat şi Dan Petrescu, asta e mult sub ce merită lacrimile lui Chivu la imn. E o nepotrivire adîncă între elanul din cînt şi boicotul fundamental care ne poate aduce un 0-0 cu orice echipă a lumii. Rezultatul nu e un punct cu vicecampioana lumii, ci o imagine nedemnă: România, echipa care poate strica orice. Prefer Rusia sfărîmată de Spania. Chiar de va fi să ieşim campioni europeni.