Fotbalul e opinie

Deşi ce a pierdut tot în acest sezon, Arsenal a dat repere fotbalului

Wenger, duminica trecută, învins pînă la capăt şi gol de ambiţii ” Fotbalul e opinie”. Numai cine a pierdut tot poate cîştiga aceste cuvinte şi, odată cu […]

Deşi ce a pierdut tot în acest sezon, Arsenal a dat repere fotbalului

Wenger, duminica trecută, învins pînă la capăt şi gol de ambiţii ” Fotbalul e opinie”. Numai cine a pierdut tot poate cîştiga aceste cuvinte şi, odată cu ele, accesul la înţelesul final al jocului de fotbal. Wenger şi Arsenal au ratat meciuri, titluri şi coroane, fără să fi greşit vreodată faţă de fotbal. Lunga înfrîngere multiplă a Arsenalului a lăsat în urmă o impresie, ceea ce e, în fotbal şi în afara lui, mai important şi mai rezistent decît palmaresul. Arsenal a proiectat fotbalul viitorului, l-a jucat prea devreme, prea de tînără, şi s-a prăbuşit ca un planor apt de zbor şi inapt de aterizare. Fotbalul cu care Arsenal a ieşit din toate competiţiile pe care le-a luminat e o invenţie, fără să fie şi un mecansim. E un fel de a întinde fotbalul spre limită, dar nu şi un fel de a învinge, acum şi aici. Şi încă un lucru: cu Arsenal a devenit limpede cît de greu e să reuşeşti să pierzi. Să pierzi în condiţii de onoare deplină, cu o iscălitură care se citeşte mai bine decît semnătura învingătorului.

Cu aceast paradox, Arsenal nu are loc pe podium, unde urcă, pe merit, realismul necruţător al lui Ferguson şi capacitatea nesfîrşită de revenire găsită de Benitez la Liverpool (o psihologie extremă pe care o dictează, mai curînd, locul, nu lotul, continentul, nu contingentul Liverpool). Însă Arsenal a urcat mult mai sus decît i-ar fi permis-o rezultatele. Miroase a speculaţie? Duhneşte! E darul adevărurilor care sar peste prezent pentru a pune bazele istoriei. Adevărul e că nu vom mai putea uita Arsenal, adevărul e că Arsenal a cucerit dreptul la memorie, iar o echipă de care mai poţi scăpa, în discuţii, devine un reper.

Ne amintim mult şi clar conturul unei echipe. Rezultatele se duc în arhive şi tac. Amintirea unui anume fel de a juca şi de a sfida stilul curent revine şi devine argument. Exceptînd situaţia nefericită în care ne-am ales în viaţă să fim comentator TV român, nu spunem niciodată, discutînd despre fotbal: ‘Au cîştigat Liga în 1996 şi Cupa în 1999’. În schimb, spunem, ori de cîte ori vrem să explicăm ceva important despre fotbal: ‘Aşa juca Arsenal 2008 sau Italia 2006 sau Bayern 1975 sau Argentina 1986’. Cu alte cuvinte, fotbalul nu poate fi înţeles decît ca istorie şi, pentru asta, are nevoie de memoria noastră transformată în opinie. Fotbalul e opinie.