Fracturi

Un picior bine rupt arată ca o şipcă frîntă cu barosul. A se vedea cea mai recentă şi poate ultima fotografie cu Eduardo jucînd fotbal: osul iese pe sub jambieră. Autorul, Martin Taylor, stoperul lui Birmingham, s-a declarat executorul unei […]

Un picior bine rupt arată ca o şipcă frîntă cu barosul. A se vedea cea mai recentă şi poate ultima fotografie cu Eduardo jucînd fotbal: osul iese pe sub jambieră. Autorul, Martin Taylor, stoperul lui Birmingham, s-a declarat executorul unei idei pe care n-a avut-o: s-a întîmplat, fără voia lui.

Aparent, Taylor joacă fotbal numai cînd e foarte iresponsabil. Din această lipsă completă şi combinată de voinţă şi idei, Eduardo s-a ales cu cel puţin un sezon în minus la Arsenal şi cu un loc stabil la televizor pe durata Euro 2008. Într-adevăr, se întîmplă. În ultimă analiză, nu există decît lucruri care se întîmplă. Această formă adîncă de cugetare s-a aşezat la cîrmă şi ghidează, după oroarea de sîmbătă, gîndirea engleză oficială despre fotbal şi atacuri corporale.

Imediat după meci, Arsene Wenger a spus exact ce trebuie spus în faţa unui atac neprovocat: „Taylor n-ar mai tebui lăsat să intre pe un teren de fotbal”. Şi: „Cum adică e la prima abatere? De cîte ori ai voie să omori pe cineva?”. Wenger, care are, pe vreme de pace, reputaţia solidă a unui om fin şi discret, a vorbit pe şleau. Eroare! În cîteva ore, maşina de amuţit opinii şi scopit adevăruri s-a pus în mişcare. Nu e clar cine s-a ocupat de eretic, dar Wenger a semnat, seara, un comunicat în care îşi retrage remarcile „excesive”. Ziua s-a încheiat cu o concluzie nouă: da, s-a întîmplat ceva excesiv pe stadionul St. Andrews, dar nu e vorba de opera de casap a lui Taylor. Excesive, cu adevărat, au fost comentariile lui Wenger.

Pînă a doua zi dimineaţă, revoluţia era încheiată. Antrenorul lui Birmimgham a găsit, fără jenă, că eliminarea lui Taylor nu era necesară. Mai mulţi coechipieri au depus mărturie despre sufletul bun al aceluiaşi Taylor, iar un hectar de editoriale i-au urat sănătate lui Eduardo, explicînd, un rînd mai jos că fotbalul, mai ales fotbalul englezesc, e un joc bărbătesc.

Fotbalul englezesc e într-adevăr un joc bărbătesc. Gîndirea publică recentă a Angliei nu mai are nimic bărbătesc. Logica elementară şi bunul simţ au fost gonite de „political corectness”. Adevărul ofensează. Un act clar de măcelărire publică strîneşte o singură grijă: dacă-l ofensăm pe măcelar? Mai bine ne fracturăm şira spinării.