Anelka, frate vitreg cu barilul

Şi totuşi, cum poate valora Nicholas Anelka 87 de milioane de lire? E simplu. Nu poate. Dar asta nu înseamnă că nu se poate. Istoria gros finanţată a acestui fotbalist pe care toată lumea s-a îndesat să-l plătească.

Spune că […]

Şi totuşi, cum poate valora Nicholas Anelka 87 de milioane de lire? E simplu. Nu poate. Dar asta nu înseamnă că nu se poate. Istoria gros finanţată a acestui fotbalist pe care toată lumea s-a îndesat să-l plătească.

Spune că valoarea poate fi răstălmăcită de împejurări. Din acest punct de vedere, Anelka pare frate cu barilul de ţiţei şi cu uncia de aur. Dar nu e. Valorile de piaţă cresc sau scad într-o dependenţă care le leagă solid de contextul istoric. În fotbal, această lege simplă a fost depăşită de o anomalie: calitatea forţei de muncă e hotărîtoare.

Spre deosebire de economie, fotbalul are la dipoziţie o scurtătură: profitul nu presupune investiţii laterale. Un club poate sări peste construcţia de stadionae şi centre de pregătire. Dacă are bani sau dacă are de unde să îi împrumute, un club poate cumpăra ce e mai bun pe piaţa de jucători. Apoi, va avea succes, va face reţetă comericală, de casă şi de tv. La sfîrşit, profitul va fi mai mare decît investiţia. Pînă la regula Bosman, aceast scenariu era doar o presupunere onirică. După, odată cu descătuşarea sau, mai degrabă, dezmembrarea pieţei de jucători, anomalia a devenit instrument curent.

Primii la fileu, în acest nou aranjament: agenţii. În cazul Anelka, agentul şi fratele său. Duetul a pus la punct migraţia din contract în contract. În 11 ani, Anelka a jucat la 8 cluburi şi numărătoarea continuă. Chelsea e doar o etapă, într-un traseu care va stoarce, pînă la finiş, suta de milioane.

Dar, veţi spune, schema nu ţine dacă jucătorul n-are calitate. Indiscutabil, Anelka e un vîrf mult peste medie. Dar nu un fenomen. Mutu şi alţi 20-30 de super-euro-africani sînt în aceaşi zonă. Diferenţa vine din PR-ul aplicat în zonele mari consumatoare de PR. În 10 ani de auto-promovare, Anelka a devenit parte a retinei oricărui antrenor din circuitul eurpopean major, o piesă mereu la dispoziţia cluburilor care vor să-şi acorde sau să-şi menţină notorietatea. Mecanismul seamănă cu deprinderea celebrităţilor care trebuie să poarte pantofi de 5000 de euro. Snobismul ajunge să-şi fabrice nevoile. La fel şi cu Anelka. De unde, vechea bănuială că raţiunea nu e foarte acasă în fotbal.