Modelul care nu minte

Jamie Carragher nu se teme să facă exact ce i-au spus părinţii. De ce n-ar fi tocmai Jamie Carragher un model? Nu văd de ce ne-am lipi de fotbaliştii purtaţi de UNESCO pe la parastase africane. Nici cum ne-ar putea […]

Jamie Carragher nu se teme să facă exact ce i-au spus părinţii. De ce n-ar fi tocmai Jamie Carragher un model? Nu văd de ce ne-am lipi de fotbaliştii purtaţi de UNESCO pe la parastase africane. Nici cum ne-ar putea educa gestul de borfaş al lui Zidane sau conduita de salesman global a lui Beckham. Văd, în schimb, o sumedenie de avantaje civice în modelul Carragher. Stoperul lui Liverpool e ce e: un tip crescut în cartierele muncitoreşti din Liverpool. În consecinţă, se poartă aşa cum a învăţat. E consecvent şi nu se teme să facă exact ce i-au spus părinţii.

Să recapitulăm. În 2002, la un meci cu Arsenal, o monedă aruncată din tribună l-a lovit în cap. După o clipă, Carragher a pus mingea jos şi, în loc să bată autul, a aruncat moneda înapoi, în tribună. Anul trecut, l-a anunţat pe McClaren, că n-are de gînd să îmbătrînească pe tuşă. Şi s-a retras de la „naţională”. Apoi a venit Capello. Presa a vrut să ştie dacă retragerea rămîne în vigoare. Carragher: „Ce am decis, am decis!” Sîmbăta trecută, după un meci de Cupă, Carragher a răbdat cîteva minute de insulte din trbună: fanii lui Luton, băieţi de stirpe aleasă, aveau ceva cu accentul lui de Liverpool. Au urmat, subtil, cîteva pahare cu bere, aruncate în direcţia lui. În clipa următoare, Carragher s-a repezit după ei, în tribună, cerîndu-le distinşilor critici să se arate.

Însumînd, o regulă simplă: sînt fotbalist, îmi fac meseria, iar asta nu dă nimănui dreptul să creadă că nu mai sînt om. E vorba, în limbajul direct şi în lipsa de paranteze ale lui Carragher, de demnitatea persoanei. Parcă asta e şi tema favorită a societăţii civile, nu-i aşa? Ce e, pînă la urmă, mai demn: discursul gol sau curajul de a lua de gît nesimţirea? Din toată ignoranţa lui de Liverpool, Carragher e un model infinit mai util decît declamaţiile despre virtute şi toleranţă. Bunul simţ e o artă elementară şi spontană. Iar Carragher trăieşte această formulă simplă, aşa cum a învăţat în lumea fără eschive a muncitorilor din Liverpool. Intervievat recent, Carragher a făcut mărturisirea esenţială: „În copilărie, am învăţat că numai sclifosiţii ţin banii în portofel. Am milioane la bancă, dar port banii tot în buzunarul pantalonilor”. După care a scos de acolo cîteva bancnote boţite. Dovadă că n-a învăţat să mintă.