Zaha la maturitate
La 28 de ani, Wilfried Zaha are încă totul de pierdut, dar asta nu l-a împiedicat să își câștige independența.
Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha joacă ultimul sezon pe Selhurst Park.
Cu același interviu, Zaha a reușit însă să lase, deja, „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Nu un trofeu, ci o atitudine. Zaha a devenit primul jucător englez care a exclamat: enough is enough! Ritualul antirasist, cu genunchiul jos înainte de fiecare meci, e prea mult și nu are niciun sens. „E degradant!” – a conchis Zaha, care s-a declarat sătul să bifeze căsuțe și să fie folosit pentru a face reclamă ideologiilor și grupurilor de presiune. Inscripțiile de pe tricou și îngenuncherile bărbaților cu crampoane înainte de meci nu ajută la nimic, nu au sens și nu fac decât să promoveze agende militante.
Zaha nu s-a ferit de niciuna dintre aceste constatări și, din acest moment, e un om simpatic sau antipatic, dar liber. În sfârșit, liber și stăpân pe propriile gânduri și decizii! Nimeni nu l-a împins pe Zaha să ajungă la o asemenea decizie. Nimeni în afară de propriul bun-simț și, mai ales, de dorința de a dovedi că nu poate fi redus la o lozincă sau o cauză. Cu fiecare explicație din interviul care a șocat atâtea cugete superioare, Zaha repetă că nu poate fi redus nici la culoarea propriei pieli, nici la nevoile altora.
Iar dacă fotbalul oficial și gardienii lui nu admit așa ceva, asta e! Zaha are totuși 28 de ani. Nici măcar scuza cu fotbalul nu ajunge. La 28 de ani, până și un fotbalist are dreptul să fie matur.