Aberantul de bun-simț
Nick Kyrgios are ceva de spus. Şi o spune liber, apăsat, nonconformist. Adică exact invers decât se obişnuieşte în lumea noastră
Micul trib al geniilor pierdute nu apare degeaba. Clovnii, nebunii și exhibiționiștii au un nou lider de generație care își face din plin treaba. Nick Kyrgios s-a dat iar în stambă la Roma, cu tot tacâmul care ajută la autoconsum: năbădăi, țipete neînțelese și retragerea. Kyrgios a dat mâna cu arbitrul buimac, și-a luat jucăriile și s-a făcut nevăzut, în vizuina de unde iese, uneori, spre a juca un tenis de vis, atât cât îl lasă dracii bălțați care îi pun stopuri în cap.
De fapt, Kyrgios urlând în pijama sau aruncând cu magiun în propria carieră nu are timp de pierdut. Kyrgios are o menire. Spre deosebire de McEnroe, Connors, Năstase și alți nebuni cu certificat, Kyrgios nu va câștiga Grand Slamuri și nu va domina ierarhia. Kyrgios a sosit în tenis trimis de bun-simț. Poate e ciudat, dar tembelismul lui Kyrgios spune celor ce știu să dea la o parte comedia că sportul de mare performanță a luat-o razna spre pensie. Că suferă de plictisul perfecțiunii și mania longevității, că nu mai exprimă altceva decât o serie continuă de clișee victorioase. Că, eradicând eroarea și excepția, și-a pierdut sufletul și umanitatea.
Înainte de panarama de la Roma, Kyrgios a dat un interviu care îl așază ferm între oamenii cu spirit liber și curaj. Nadal e „sărat”, adică fără umor. Djokovici e îndrăgostit de propria importanță. Toată lumea încearcă să fie Federer. Și așa mai departe în lung de linie ondulată. Kyrgios e pur și simplu un om care nu vrea să joace în nici una din ceremoniile fixe care nivelează sportul. Succesul însuși e dubios. În fond, campionismul are ceva conformist. În fotbal, de pildă, e prea mult Guardiola. Întâlnirea Klopp-Guardiola s-a soldat cu nenumărați kilometri de victorii repetitive care au făcut din Premier League intersecția a două ambiții.
Kyrgios e antidotul. E abaterea vie care vrea să ne aducă aminte că lumea nu e egală cu suma trofeelor puse în joc și că sportul nu trebuie despărțit de libera circulație a destinului. Kyrgios întreabă: de ce nu mai e loc pentru baftă, poezie, absurd și slăbiciune? De ce atâtea conferințe de presă mumificate și nicio vorbă pe șleau? Conformismul apasă și Kyrgios e răsculatul care nu mai suportă seceta. Aberantul de bun-simț.