De neînlocuit

O lecție de viață predată de un cocalar prizonier sub un munte de bani

joi, 28 februarie 2019, 12:26

Multă lume pricepută a văzut sceneta de pe Wembley, cu Kepa Arrizabalaga în rolul rebelului dezlănțuit, și a conchis savant: player power! Aha! Bine că am aflat. Deci așa se numește acum impertinența. Și așa se cheamă narcisismul milionarilor prematuri. Power play le cuprinde și legitimează pe toate: proasta creștere, buricismul centro-planetar și, mai mult decît orice, alunecarea generală spre dizolvarea autorității.

Arrizabalaga a avut de unde învăța. Oricine e atent la evenimentele publice ale momentului va inhala automat învățătura după care totul e contestabil. Trecutul? O eroare care trebuie denunțată. Familia? O scorneală opresivă. Cutare personaj cu statuie în centrul orașului? Un impostor, o brută sau un rasist bine deghizat. Viața publică a ajuns un concurs de demolat reputații și respins tradiții. Iar dacă ești cât de cât vedetă și stai pe bancar bine dotat, ai obligația de a-ți etala zgomotos refuzurile.

Cine și cu ce drept ți se poate pune împotrivă? Un antrenor ochelarist și burtos ca Maurizio Sarri? Ce glumă! În fond Chelsea e demult o școală de sabotat și destituit antrenori. Vestiarul dictează, în baza unei socoteli care face din antrenor un personaj trecător egal cu a zecea sau până la a o suta parte din veniturile jucătorilor. În momentul în care Arrizabalaga i-a făcut semn lui Sarri să tacă dracului din gură și să se ducă acasă, situația scriptică spunea așa: conform contractului, concedierea lui Sarri va costa Chelsea 5 milioane de lire. În schimb, despărțirea de Arrizabalaga, pornește de la recuperarea a 71 de milioane – suma stupidă cu care a fost cumpărat rebelul șef.

Nenumărați comentatori, antrenori și jucători au fost revoltați de sceneta de pe Wembley, dar unul singur, Chris Sutton, fostul mare vîrf, a vorbit de cultura bolnavă instaurată la Chelsea. Iar Chelsea e doar partea vizibilă a ghețarului carnivor. La cluburi mai mici, în alte ligi și alte țări, găști de tinerei striviți de bani și ifose de cocalari răstoarnă antrenori. E tot mai puțin clar ce e și de ce e necesar un antrenor – exceptând obligația de a menaja egourile din vestiar. Echipa se poate face singură, jucătorii pot ieși sau intra când doresc, iar rezultatul e răspunderea boșorogului care stă pe margine și urlă degeaba.

Într-adevăr, Arrizabalaga e de neînlocuit.

Comentarii (5)Adaugă comentariu

victor L (28 comentarii) • 28 februarie 2019, 13:15

Trista, dar si inspaimintatoare situatie!

BRAT falsifikat cu fortifikat forte (19 comentarii) • 28 februarie 2019, 15:16

Hai să zicem că acolo le găsim albionilor perfizi o justificare: sumele imense de bani ce circulă în fotbal (ca și în alte sporturi, deși ei individual sunt niște burtoși, iar ele ale lor niște bețive...). Circulă NEJUSTIFICAT social și moral, dar asta e părerea mea (și, bănuiesc, și a dumneavoastră). Nu și a altora. Dar epidemia aia contabilă din fotbalul de acolo se extinde rapid și la mioritici, mai ceva decît pesta porcină africană. Tot NEJUSTIFICAT social și moral, dar nu numai: ci și ECONOMIC! Pentru că în Miorrriticlanda pestată porcinește nu există banii de dincolo de balta Mânecii. În Miorrriticlanda sunt 800-3000 de spectatori în tribunele unui stadion, și maximum 110000 în fața televizoarelor (probabil doar 8000 de secui când meciul transmis e cu Sepsi OSK, sau 4000 când e cu găzarii)! Cei 22000 de spectatori de la Craiova sunt un fapt singular, și datorat doar inepției legendare deveselene locale, aia cu desantul căruței antice. De unde atâția bani din publicitate TV și de pe pancarte, când lumea nu se uită la meciuri? De unde zeci de milioane de coco "Drepturi TV" De-ale lu' Mitică, pentru a da apoi salarii de 450000 de coco pe an (bine, a trecut faza aia și la Cluj, dar o putem pomeni încă, poate că-i dăm idei lu' Neluțu Varga, repatriatoru' după ce a fost expatriatoru'...)? DE UNDE?