Over
Cu Jose Mourinho continuă demonstrația din care ar trebui înțeles că Alex Ferguson a fost cel mai mare antrenor și om de fotbal al ultimilor 30 de ani. Concedierea lui Mourinho nu e o problemă de antrenor, ci semnul unui […]

Cu Jose Mourinho continuă demonstrația din care ar trebui înțeles că Alex Ferguson a fost cel mai mare antrenor și om de fotbal al ultimilor 30 de ani. Concedierea lui Mourinho nu e o problemă de antrenor, ci semnul unui impas istoric. După Ferguson, toată lumea sosită spre a-l continua sau înlocui a căzut secerată. Moyes, Van Gaal și Mourinho au fost eliminați de golul care a urmat retragerii lui Ferguson.
Explicația cuprinde și achizițiile scumpe, dar greșite, nedorite sau neintegrabile, și structura de management, dar nu se reduce la ele. Problema a fost și e figura lui Ferguson: un părinte și un demiurg capabil să absoarbă și să trimită la luptă o echipă mâncând jăratic. Mourinho va spune că i s-au refuzat transferurile cerute în vară. Așa e. Săptămâna trecută, după meciul cu Liverpool, Mourinho a avut un moment de reverie și a mărturisit că a obosit urmărind sprinturile interminabile ale lui Robertson. Admirația față de fundașul hiperactiv al lui Liverpool a descris un antrenor tânjind după jucători înfometați de performanță. Dar e de crezut că nici măcar o distribuție ideală nu i-ar fi ferit pe Mourinho și Man United de blocaj.
Din nou, problema e istoria creată de Ferguson. Mai precis, granița care separă fotbalul trăit de Ferguson de fotbalul cumpărat de oricine altcineva. Ferguson a fost ultimul într-o serie umană copleșitoare în care îi mai găsim pe Busby, Pasley și Shankly. Pentru acești oameni, fotbalul însemna un club, iar clubul o familie mistică. Modelul care s-a încheiat cu Ferguson era construit pe o comuniune profundă, dominată autoritar de un zeu-tată nemilos, generos și infailibil. Sub acest tip de patriarhat, fotbalul era un cult care amesteca relații tribale, frății mafiote și fanatism până la sacrificiu. Ferguson a fost ultimul. După el, fotbalul s-a mutat în altă albie. Nu mai puțin profesionistă, dar lipsită de carismă și rezerve iraționale.
Fotbalul post-Ferguson e bine planificat și finanțat, dar lipsit de credință. Man U nu va reuși să iasă din posteritatea lui Ferguson decât dacă și când va găsi un nou părinte. Există o lege a sângelui care funcționează încă la cluburi ca Man U și Liverpool. Și prea puțini antrenori capabili să o înțeleagă. Poate că era Manchester United s-a încheiat și tot ce vom vedea de acum înainte va fi o interminabilă operație de resuscitare fără șanse. Poate e over.