Gentle Giant del Potro

Despre un om care a avut tăria de a reveni. Despre un adevărat campion

S-au mai văzut meciuri de tenis câștigate de la 0-2. La seturi. Dar nu s-au mai văzut meci și viață de mare sportiv câștigate de la 0-5. La ani. Juan Martin del Potro a întors din drum Croația, Cupa Davis și o carieră sfărâmată. După patru operații și cinci ani de depresie pe tușă, Del Potro s-a trezit răspunzător de salvarea Argentinei. Meciul de la Zagreb curgea riguros spre a parta înfrângere argentiniană într-o finală de Cupă Davis. După două seturi pierdute, Del Potro a apărut de undeva din necunoscut, a împins meciul spre cinci ore și a câștigat, printre altele, și Cupa Davis. Cupa cum? Numele Cupei e secundar.

Dincolo de Croația, Del Potro a învins o legiune de ghinioane și limite umane, deși, într-un joc de birocrația nevrotică a tenisului, așa ceva nu e permis. Culmea, eroul nu e un caracter inoxidabil. Del Potro nu are nimic din oțelul suedez în care au fost plasate circuitele care îl puneau în mișcare pe Borg. Și nici din ținuta olimpiană a lui Federer. Dimpotrivă, Del Potro e un labil. Mai exact, un sentimental care ajunge adesea la lacrimi și nu își poate ascunde sau scurta trăirile. Aici e triumful.

Del Potro e uman. Atât de uman încât poate fi înțeles și trăit, până la lacrimi, și de privitori care nu se pricep la tenis. Englezii au o expresie care îl prinde perfect pe Del Potro: Gentle Giant. Uriașul bun, cald, gentil. Forța acestui gigant care și-a pierdut backhand-ul după atâtea operații la închieturile mâinilor nu mai vine din anatomia musculară. Vine dinăuntru. Și asta face din del Potro cea mai pilduitoare figură a sportului de sub ochii noștri. Măcar în acest an. Măcar pentru un an. Mai toată lumea ar fi fost înclinată să încheie 2016 cu un verdict închinat perfecțiunii în varianta Usain Bolt sau All Blacks. Del Potro e altceva și altundeva. Într-o zonă care mută sportul între paginile marilor romane de caracter. Înspre miracolele lui Hugo, cu nefirescul lor înălțător și prea de tot. Numai acolo e de găsit drumul care duce, în ciuda lumii și a realității, de la damnație la apoteoză. Ce va fi mai departe, cu sau fără Grand Slam-uri câștigate, e interesant, dar nu foarte important. În definitiv, Del Potro a învins. Tot.