Șeful bursei de oseminte
Simeone şi Atletico sunt tiranii gleznei aşa cum Barcelona e tiranul mingii

În fiecare dimineață, când ajunge la serviciu, Diego Simeone își jură, probabil, că va izbuti ceva și mai rău. De pildă, metoda de a provoca autogolul adversarului, direct dintr-un corner la poarta lui Atletico. Sau faultul care produce o entorsă colectivă jucătorilor lui Simeone, aduce patru cartonașe roșii adversarului și golul decisiv lui Atletico. Nu e prea mult spus. E, pur și simplu, regimul normal de gândire pentru un personaj care merită din plin poziția de șef al bursei de oseminte.
Cine va încerca să-l explice pe Simeone în numele realismului e nedrept cu propriul bun-simț. Dar orice discuție serioasă trebuie să explice de ce anume Simeone e posibil și plin de succes. Totul începe cu abuzul împotriva jocului liber. Două echipe și două minți au îndrăznit să creadă că fotbalul poate fi schimbat, dacă asta aduce victoria. Mai întâi, Barcelona și Guardiola. Ideea de bază: fotbalul poate fi transformat într-un joc de deposedare totală. Mingea rămâne la Barcelona, iar adversarul se uită, aleargă și pierde. Nu e simplu și nu e ușor. Deposedarea totală cere o capacitate tehnică fenomenală, dar asta nu poate repara afrontul profund adus jocului liber.
Al doilea abuz s-a născut din nevoia de a da replică Barcelonei și se numește Atletico. Ideea de bază: fotbalul poate fi transformat într-un joc de deposedare totală. Cu deosebirea că deposedarea forțată de Atletico dă adversarului dreptul la posesie totală și degeaba. Împreună și în oglindă, Barcelona și Atletico au împins fotbalul spre extremism cinic și aventurism funebru.
Simeone e de neiertat. Omul etern îmbrăcat în doliu premeditat e dincolo de justificări teoretice. Simeone e, de fapt, un profitor lucid care trăiește dintr-un asasinat lungit vreme de 90 de minute. Pe lângă el, Herrera era un umanist pozitiv, iar Mourinho – un lăcătuș delăsător. În ambele variante, Inter n-a avut niciodată aerul sinistru și disprețul pentru joc deschis din care crește Atletico. Până și în situația în care Simeone va atârna scalpul Ligii Campionilor la brâu, apoteoza lui Atletico va rămâne un fapt mărunt. Și urât.