Juan Mata – gânditor uitat

Spaniolul aparţine unei specii pe cale de dispariţie. Aceea a oamenilor care trăiesc în viaţa reală

Cu Juan Mata, fotbalul a câștigat o minte onestă. Mijlocaș de clasă, Mata e și autor de mici eseuri scrise într-o engleză remarcabilă pe blog, plus interviuri anglo-hispanofone pline de miez. Săptămâna trecută, unul din aceste interviuri, difuzat de un canal spaniol, a pus bazele realismului critic în fotbalul mare. Mata s-a declarat un martor uluit de propria bogăție. Mai mult: un star conștient de deformarea comercială și de domnia anormalului în fotbal. Accesul la acest adevăr cere bun-simț și sinceritate. Amândouă se simt bine lângă Mata.

Ca fotbalist, Mata observă că fotbalul nu mai există. Adică e o lume paralelă, creată de salarii aberante. Ești cutare în Premier League – încasezi spre suta de mii de euro pe săptămână. Lumea reală? Mata are prieteni care caută loc de muncă, emigrează sau trăiesc pe ajutoare sociale. Ei, da, trăiesc în lumea reală. Fotbaliștii trăiesc în altă dimensiune. Un spațiu care n-a primit nume, dar oscilează între acvariu, serai și depozit de lingouri. Imediat după ce prind un salariu de titular, tot felul de puști veniți din stradă se acoperă de gel, Maserati, Valentino, Patek Philippe și rezidențe inutil de scumpe în care se rătăcesc săptămânal.

Mata mărturisește că încearcă să salveze pe cine poate, dar rata de succes e modestă. Nu demult, Didier Drogba vorbea de anii în care a făcut muncă de lucrător social printre debutanții de la cluburile londoneze. N-a reușit mare lucru. Mata are o observație în plus: obscenitatea sumelor care se așază în contul de fotbalist duce la dereglarea persoanei. În acest regim, viața devine o suită de probleme rezolvate pe loc de o armată de binevoitori. E nevoie de un credit, de cumpărat pantofi pentru modela din Ucraina, de o slujbă pentru vărul din Franța, de tuns iarba sau de vorbit 3 minute cu un ziarist? Cineva se ocupă și rezolvă.

Oamenii pe care Mata îi plânge sunt protejați de propria viață și sfârșesc nepricepuți la orice nu e cu mingea, datori la bancă și gata de nimic la 40 de ani. Încă mai remarcabil, Mata știe sau a aflat cum arăta fața pierdută a fotbalului. Erau vremuri în care presa nu făcea o pagină de ziar dintr-o silabă ineptă smulsă unui superstar. Tot pe atunci, mersul cluburilor nu era în mâna acționarilor, banii erau bunicei, dar nu ucigași, iar jucătorii supraviețuiau, se maturizau și reușeau o viață normală după fotbal. Dar asta a fost, iar Mata e un gânditor deja uitat. z