Messi și Suarez chinuie pisici
Penalty-ul bătut în doi cu Celta Vigo a fost un soi de distracţie de mahala

Un penalty nu e neapărat o probă de tir cu piciorul și, cu atât mai puțin, o formă de violență cu mingea. E ceva mult mai serios. Un moment grav, aproape egal cu pedeapsa capitală. Adversarul urmează să plătească, deși primește, cu un ultim gest de fair-play, o șansă să apere și să scape. Ce e mai puțin înțeles e că, așa cum se cuvine unei ceremonii serioase, un penalty e și o probă de minimă educație. Nu te apuci să modifici balanța și așa înclinată în favoarea ta. Nu scurtezi șansele și așa minuscule ale condamnatului. Dacă o faci, ești pueril, deplasat și lipsit de bun-simț. Îți umilești adversarul aproape căzut. Nemaivorbind că o faci, de pildă, într-un moment în care conduci clar, meciul e tranșat și adversarul, fie el Celta Vigo, e scos din cursă. Așa ceva nu se face chiar dacă cel ce o face e Lionel Messi.
A făcut-o, primul, acum aproape 40 de ani, Cruyyf, alt dumnezeu care a reușit să se păteze în acest fel. A făcut-o, acum aproape 30 de ani, și Henry, un dumnezeu mai mic. Henry a ratat schema și s-a ales cu o pată mai mare, dar nu mai mare decît potlogăria care a împiedicat Irlanda să joace la Mondialele din 2010.
Există o tentație măruntă care îndeamnă un public prea larg să aplaude penalty-ul în trepte urzit de Messi și Suarez. Păcat. Acești jucători formidabili se pricep la mai mult. Povestea cu penalty-ul din meciul cu Celta nu e o dovadă de tehnică superioară. În schimb, e o învățătură cu profesori mari despre câștiguri mici. Un penalty care se sprijină pe o șaradă îngăduită de regulament, transmite, până la urmă, un îndemn la șmecherie, la scurtătura care te premiază ieftin. Cu totul altceva e o „panenka”. Bijuteria cu care Panenka a decis finala Euro ’76 a fost o probă de curaj și sânge rece. Un superpenalty care decide o finală dusă până după prelungiri abia dacă lasă loc capului limpede.
În asemenea situații, apare fundașul halebardier care bubuie din răsputeri. Panenka a zâmbit fin și a liftat pe centrul părăsit de un portar care crezuse că a ghicit direcția șutului. Așa ceva se cheamă fotbal de clasă. În schimb, un penalty în care un portar e atacat de doi adversari e o distracție de mahala. Un fel de a chinui în haită pisici încolțite.