Pe ce stadion trăim și ce bilet plătim

Citind raportul Agenției Mondiale Antidoping înțelegi mai bine în ce lume trăim. În ce lume a sportului

Se aude că atletismul ar fi terminat de dopaj și corupție. De-ar fi doar atît! Putem adăuga: ciclism, natație, canotaj, haltere și mai departe completați dumneavoastră. E mai ușor de spus ce scapă: poate rugby-ul și, ceva mai greu de crezut, curling-ul. Se mai aude, din același Raport al Agenției Mondiale Antidoping, că Olimpiada de la Londra ar fi fost „sabotată” cu precădere de delegația rusă și tona de substanțe din venele ei. Puteți adăuga liniștit orice Olimpiadă, cu începere din 1960. Se mai aude că Rusia e regina dopajului și ar trebui suspendată. Nimic nu ne împiedică să adăugăm China, Koreea de Nord, Cuba, Jamaica și, la alegere, orice stat african.

Raportul care face Rusia prafuri albe face bine, dar prea puțin. Rusia a primit glonțul pentru că Occidentul a trecut la sancțiuni politice, iar sportul e parte a politicii. Potlogăria care a dus Cupa Mondială 2018 din mîna lui Blatter în mîna lui Putin și complicitatea IAAF care a închis ochii pe bani în fața programului de dopaj rus sînt căile de atac. Asta nu înseamnă că Rusia va pierde Cupa Mondială și va fi radiată de la Olimpiada următoare. Înseamnă un exercițiu de imagine și un mod de a pedepsi Rusia prin compromitere publică. Și mai înseamnă că, din aceleași temeiuri politice, de China nu va fi vorba deloc. La fel cum nu va fi vorba deloc despre Sebastian Coe, șef nou, dar complice vechi la șpagomatul IAAF.

La ce e bun totuși Raportul care dezvăluie marea escrocherie rusă? La două lucruri de mare ajutor personal, respectiv politic. Primul ne vindecă de naivitate. Sportul nu mai există. Cîndva, pe la începutul anilor ’60, gratuitatea sportului a fost învinsă de circul de mase, iar acesta de politică. Am trecut de la fotbalul de parc, la fotbalul de arenă și, mai departe, la fotbalul de turmă planetară tocmai bună de transformat în bani și voturi. Al doilea cîștig al Raportului trimite la o lecție politică. Ignoranții și simpatizanții pot înțelege că minciuna e un minister oficial doar în statele autoritare. Doar acolo e dopajul o obligație patriotică impusă de guvern și supravegheată de serviciile secrete. Raportul e o lectură de bază pentru cei ce nu-și puteau imagina că în Rusia poți fi scos din lot dacă refuzi dopajul, dar primești ajutor de stat dacă îl accepți. Practica vine din comunism și e dusă mai departe cu toată puterea statului de despoții de modă nouă. În rest, e vorba de ego-uri imperiale și lăcomii personale a la Blatter. E bine să știm pe ce stadion trăim. Abia după asta putem decide în ce măsură merită plătit un bilet.