Singurul reproș

Cupa Mondială la rugby a avut de toate. Drame, surprize, meciuri de calitate. Dar durează prea puţin?

În concluzie: Cupa Mondială la rugby e cel mai frumos turneu, campionat, cupă, olimpiadă, mondiale și ce s-a mai organizat vreodată în sport, de la canoe la aikido. Singura comparație vine de la neuitabilele Mondiale de fotbal 1970, cu Brazilia perfectă și Italia-Germania 4-3, plus Beckenbauer libero cu mîna dreaptă în atele. În rest, greu de găsit densitate valorică asemănătoare. Mai întîi pentru că meciurile de atrocitate și calitate maximă au început din grupe și au continuat fără întrerupere.

Apoi, fiindcă nu au existat nechemați. Japonia a venit lansată și a dat cu Africa de Sud de pereții din Nord. Georgia și Italia au stat în picioare. Samoa e genul de echipă pe care nu ți-o dorești dacă vrei să termini fizic și moral întreg. România a cîștigat un meci de pomină. Argentina, pe care naivii o cred marginală, poate ajunge în finală. În plus, Anglia, supraputere clasică, a ieșit din grupe, acasă, pe Twickenham și nimeni n-a dat foc stadionului. Pentru umilința finală a sportului dominat de circumstanțe locale, cele patru semifinaliste vin din altă lume: din Sud.

În rugby, emisfera sudică și emisfera nordică duc un război etern. Sudul a distrus Nordul în propria lui cetate, demonstrînd că rugby-ul nu ține cont de geo-nepotism. Singura decepție a fost Franța, dar și aici Mondialele au ieșit învingătoare. Franța a repetat la Londra ce știe să facă acasă, din 1789 încoace. Rebeliune și război civil. Leit sindicatele care au fugărit conducerea Air France, naționala lui Saint Andre a prilejuit Noii Zeelande un joc aproape perfect. Pe locul ocupat odinioară de Franța s-a așezat un taifun emoțional scăpărător și ireversibil: Argentina.

Dar calitatea supremă a Cupei Mondiale vine din dramă și durere înghițită demn. După Anglia, distrusă de o decizie de ultim minut a propriului căpitan, a venit rîndul Scoției. Scoția a fost la cîteva zeci de secunde de victoria cu Australia. O decizie de arbitraj fatală a dat Australiei o lovitură de pedeapsă și calificarea în semifinale. Furt? În termeni fotbalistici, da. Însă regulamentul de rugby dă, la limită, dreptate arbitrului. O decizie vădit aspră și geamănă cu nedreptatea a trebuit acceptată pentru că are temei. Scoțienii au ajuns la vestiar în lacrimi. Dar n-au scos un sunet indecent. Asta e tot.

Ba nu. A apărut un reproș. Unul singur. După 33 de jucători dispăruți de la Mondiale (unii recuperabili), tot mai mulți cred că o lună și jumătate nu e de ajuns. Nu poți juca 4 meciuri consecutive în regim de finală (cazul galezilor). Osul și mușchiul cedează, oricîte băi de gheață faci după meci. Și, oricum, ceva bun merită mai mult timp.