Spitalul Chelsea, salonul Mourinho

Împotriva lui Jose, fotbalul ţine să rămînă o activitate normală, dincolo de resentimente

Dacă vreți – ceea ce nu contează, oricum, pentru că Mourinho e de altă părere – Chelsea ar trebui să schimbe echipamentul albastru cu o solidă și albă cămașă de forță. Nevroza conduce în vestul Londrei. Un punct în două etape e rău, dar nu e un prilej de sinucidere. Însă negativismul de grafit care a învăluit Chelsea e o problemă. Mourinho a atins apogeul unei crize de nervi pe care a transformat-o în Scriptură. Totul, începînd cu adversarul și continuînd cu înălțimea medie a șoferilor care conduc la ora meciului, e viclean și vinovat.

Universul însuși e defect și merită sancțiunile sarcastice ale marelui neînțeles. Tot e greșit și trebuie biciuit: medicii echipei, în frunte cu Eva Carneiro cea sexy și din acest motiv ultracomentată, John Terry, Manchester City, ziariști pînă acum cinci minute favorabili, Wenger și stafia lui Wenger, gazonul, cronometrele și deciziile arbitrilor care refuză să anuleze golurile și să elimine cei mai buni jucători adverși. Totul e parte a unei conspirații întreținute de fiecare moleculă a universului și dejucată inevitabil de rictusul lui Mourinho. Chelsea nu mai e o echipă liberă, ci doar expresia crispată a negativismului ce vine de la antrenor. În teren, asta se vede cu ochiul liber: echipa domină muscular și fără rezultat, așa cum replicile lui Mourinho reușesc să pună la punct pe oricine fără să convingă pe nimeni.

Ne-a bătut Man City cu 3-0 în loc de 6-0? Mourinho explică pentru neinițiați că, de fapt, Chelsea a fost mai bună pe toată durata meciului, iar scorul e fals. De ce l-a scos pe John Terry din teren, după 175 de meciuri integrale? Exasperat de prostia întrebării, Mourinho explică obosit că Terry n-ar fi făcut față sprinturilor pe care le presupunea un meci jucat de Chelsea cu fundașii la centru. Mourinho n-ar merita comentat mai mult decît se cuvine unui maniac, dar dosarul pacientului e plin de pilde grele. Cu Mourinho realismul a trecut în cinism și de acolo în resentiment. Mai departe se întind arterele negre ale urii care duc la neputința înviorată de o gură mare și rea.

Lecția lui Mourinho spune că, oricît de sucit, fotbalul ține să rămînă normal și nu poate face pe placul dorului de răzbunare. Mourinho e un antrenor excepțional secerat de un caracter chinuit pînă la cenușă. Cu Mourinho învins de credința după care orice trebuie sabotat, negat și otrăvit, Chelsea va fi, după cîte se pare, marele spectacol psihiatric al sezonului.