Orbitor și neplăcut

Barcelona este o echipă atinsă de geniu, dar lipsită de onoare. E grav, dar adevărat

Merita Barcelona să cîștige Liga Campionilor? Indiscutabil. E Barcelona un fenomen comparabil cu dinastiile postbelice, de la Real și Ajax citire? Indiscutabil. Și totuși, finala cîștigată la Berlin în fața mărunților juventini a lăsat în urmă ceva discutabil. Din toate finalele de care am avut parte, începînd cu Manchester United – Benfica 4-1, meciul de la Berlin mi s-a părut singurul înșelător și, chiar, nedrept.

Mai întîi, pentru că Barcelona are o defensivă de echipă mică. Juve putea cîștiga sau nu meciul pe erorile defensive ale Barcelonei în ultimele 20 de minute. Șansa a fost acolo. Apoi, pentru că Barcelona mi se pare o echipă lipsită de onoare. Geniu da, onoare nu. E grav ce spun? Poate. Dar partea urîtă și nedemnă a Barcelonei e la locul ei. Suarez și colegii simulează ca la recrutare și provoacă mai ceva ca un serviciu de propagandă. O echipă mare nu are nevoie de așa ceva. Sau, dacă are, are și o problemă de educație sportivă. Barcelona e prea mult o echipă care joacă într-un film despre Barcelona. Senzația de măreție asistată mediatic nu e niciodată absentă. Aici, Barcelona ar trebui să învețe ceva din traiectoria lui Nadal, cu totul altceva din capodoperele răbdătoare ale lui Wawrinka și ceva și mai și din grația lui Djokovici în fața înfrîngerii.

O parte din gustul amar, și anume nuanța cea mai amară, vine din lipsa de recunoaștere care a lovit Juventus în clipa cea mai frumoasă. Juventus a luptat și a controlat momente-cheie, într-o finală în care nimeni nu i-a dat dreptul să spere. Arta apărării italiene a fost grav rănită de absența lui Chiellini, dar a rezistat cît a fost supraomenește posibil. În plus, cred că delirul admirativ centrat pe Barcelona ne împiedică să înțelegem ceva remarcabil. Jucătorul-revelație al Ligii Campionilor și bijuteria secretă a lui Juventus e Claudio Marchisio. Asta, cu atît mai mult cu cît strălucirea lui Marchisio e o calitate tăcută. Fără cutie de rezonanță și superlative la kilogram, Marchisio e ultimul produs al unei uluitoare și subestimate tradiții italiene. Mijlocașul defensiv cu capacitate de construcție spontană a fost cel mai recent văzut în persoanele dlor. Tardelli și De Rossi.

Călcîiul divin cu care Marchisio a creat golul lui Juve la Berlin vine de acolo. Da, Barcelona a fost mai bună dar, uneori, așa ceva e orbitor și neplăcut.