Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

În imagine, imaginea

Publicul din tribunele Mondialului brazilian e parte a imaginii regizate de FIFA

Există cu adevărat Cupa Mondială 2014? Argumentul după care tot ce se vede există e pus în dubiu de o Cupă Mondială care face fotbalul egal cu imaginea […]

joi, 10 iulie 2014, 12:33

Publicul din tribunele Mondialului brazilian e parte a imaginii regizate de FIFA

Există cu adevărat Cupa Mondială 2014? Argumentul după care tot ce se vede există e pus în dubiu de o Cupă Mondială care face fotbalul egal cu imaginea lui. Mai întîi, a venit decizia după care ediţia 2014 e cea mai bună din cîte s-au văzut. Au fost convocate statistici favorabile, dar nimeni nu vrea să numere şuturile care au luat la ţintă portari sau drone americane şi crosele care au înlocuit piciorul la ultima pasă, cornere şi centrări. Fotbal de atac? Da, dar nu clasic.

O video excursie prin Mondialele ´70, ´82 sau 2006 va domoli entuziasmul. Mediocritatea echipelor fabricate de PR e frapantă. Franţa şi Belgia au fost concediate în sferturi, Brazilia a rămas prea mult în cursă, susţinută de un cult fără legătură cu valoarea şi de o manieră de arbitraj care a dus inclusiv la sacrificarea lui Neymar. Jocul cu piciorul pe glezna lui James Rodriguez a fost tolerat, riposta nu putea întîrzia şi Neymar a fost deşelat cu intenţie.

În tribune, ceva e prea uniform. Feţele trebuie pictate în culorile naţionale, tricoul oficial e obligatoriu, valul mexican se repetă indiferent de scor, iar fericiţii surprinşi de camere şi proiectaţi pe ecranul mare cad într-o fericire convulsivă. Sîntem prea aproape de cugetarea ostilă a marelui J.L.Borges: „Fotbalul e popular pentru că prostia e populară”. Riturile oficiale au furat  pulsaţia naturală. Publicul e parte a imaginii regizate de FIFA.

Apropo, fotbalul era o lecţie de libertate în masă. Mai poate cineva măsura, azi, ipocrizia injectată sub pretextele cele mai înalte? Din „sferturi”, meciurile Cupei Mondiale au fost precedate de scena penibilă a căpitanilor puşi să citească angajamente antirasiste. Ce cacofonie! Un bărbat tînăr gata de 90 de minute de alergare şi dramă, oprit la start pentru a citi un text pionieresc. Şi cîtă ipocrizie! Cine face educaţie etică? O organizaţie condusă de un mafiot.

Un sistem care a licitat Cupa Mondială şi a vîndut-o unor domni cu bani şi puţuri de petrol. Cine vorbeşte de rasism? Organizaţia care a bătut palma cu Putin. Pe teren predici, în culise cîrdăşie cu omul care detestă oficial popoarele Caucazului şi, mai abitir, homosexualii.

P.S. Cel mai mare? A plecat. Alfredo di Stefano a fost peste Pele, Maradona şi Messi. A fost jucătorul complet. Un geniu din 16 în 16. Don Alfredo a prins vremuri de fotbal, nu de imagine. Singurul lui minus.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Comentează