Stroe cel bun

Cu fostul preşedinte, Craiova a crescut din bun-simţ, valoare şi pasiune. Fără el, fotbalul românesc se întoarce în peşteri.

Ca orice bun povestitor, Corneliu Stroe vorbea mult fără să facă zgomot.  Cînd povestea despre fotbal, Corneliu Stroe se transforma într-un […]

Cu fostul preşedinte, Craiova a crescut din bun-simţ, valoare şi pasiune. Fără el, fotbalul românesc se întoarce în peşteri.

Ca orice bun povestitor, Corneliu Stroe vorbea mult fără să facă zgomot.  Cînd povestea despre fotbal, Corneliu Stroe se transforma într-un spiriduş rubicond şi volubil care împingea şi fotbalul, şi viaţa acolo unde le e locul: în comedie. Căci, după ce a făcut sport de performanţă, după ce a trecut prin cariera de  universitar şi după ce a construit Universitatea Craiova, Stroe s-a retras în plăcerea de a vorbi despre fotbal de la distanţă. Nu l-a părăsit niciodată, dar l-a scos de sub pasiuni şi l-a aşezat între jocurile care meritau o soartă mai bună decît nebunia colectivă.

Pe la 4-5 dimineaţa, cînd povestirile lui Stroe păreau aproape de ultimul jar, o lua de la cap. Trecea fără scrîşnet de roţi de la Cămătaru şi Lucescu la istoria Bizanţului. Nimeni n-a ştiut că era un bun bizantinolog. A scris cîteva cărţi, dar n-a vrut niciodată să fie confundat cu un intelectual în uniformă.

După plecarea lui Stroe, lumea fotbalului românesc a rămas aşa cum îşi dorea: plină de icnete în loc de cuvinte şi doldora de creiere mute. Ultimul clasic s-a stins, vandalismul nu mai are nici cronicar, nici oglindă. Corneliu Stroe a lăsat în urmă un model de neînţeles pentru o lume care se împute cînd de-o parte, cînd de cealaltă a gratiilor. Cu Stroe, fotbalul a crescut din bun-simţ, valoare şi pasiune. Banii şi mitocanii n-au fost niciodată departe, dar au stat la margine. Un om ca Stroe se naşte des, în fiecare generaţie, dar ajunge să facă treabă doar într-o generaţie pe care, mult timp de aici înainte, n-avem cum s-o şcolim şi să o aducem la putere.

Acum, la dispariţia lui Corneliu Stroe, trebuie rostit cel mai nesocotit adevăr al fotbalului românesc: Universitatea Craiova a fost cea mai mare echipă românească de după război. Crescută şi nu adunată cu japca, inspirată şi nu comandată, Universitatea Craiova a făcut fotbal de creaţie după modelul artiştilor inundaţi de talent. Corneliu Stroe a stat în mijlocul acestei minuni, a lăsat-o să curgă şi a încasat senin persecuţia ministerelor bogate la buget şi gelozie. Fără Stroe, Craiova ar fi fost o scînteie uitată. Cu Stroe, Craiova a arătat că valoarea trăieşte din valoare.

Corneliu Stroe a dus cu el un umor blajin şi o bunătate care în alte părţi se numeşte umanism. În fotbal s-a chemat Corneliu Stroe.