Organic sau sudură din mers?

Arsenal rămîne un experiment interesant. O şcoală deschisă de dramă şi comedie

Marţi seara, Arsenal se afla la răscruce. După Blackburn, pe Emirates apărea Bayern. Mult prea marele Bayern, mai ales după ce mult prea micul Blackburn îşi făcuse de […]

Arsenal rămîne un experiment interesant. O şcoală deschisă de dramă şi comedie

Marţi seara, Arsenal se afla la răscruce. După Blackburn, pe Emirates apărea Bayern. Mult prea marele Bayern, mai ales după ce mult prea micul Blackburn îşi făcuse de cap fără ca Arsenal să poată cuvînta ceva. Blackburn a bătut la Londra cu 1-0 şi a scos Arsenal din Cupa Angliei. Asta contează. Nu numai pentru cunoscători, dar şi pentru talpa ţării care ştie un lucru: Liga Campionilor e trofeul suprem, izgonirea din Cupa Angliei e umilinţa supremă. Aşadar, marţi seară, Arsenal era la răscruce şi, din această poziţie, ocupa prima pagină a presei engleze, la un loc cu Pistorius, bîta de baseball şi alte poveşti despre inocenţa neînţeleasă.

Acum, după ce Arsenal a încasat-o şi de la Bayern cu 3-1, e greu de spus dacă Bayern a devenit noul Blackburn. Mult mai sigur e că, indiferent care ar fi fost rezultatul, concursul de anticipaţie pe tema Arsenal va continua.

Mă bazez pe furia elocventă a unui englez care ţine cu Tottenham. L-am întîlnit cu o zi înainte de meciul de pe Emirates, la un festival de păreri găzduit de o cafenea din gara Londra-St. Pancras, locul din care pleacă, foarte sceptic, trenurile spre Continent. Am spus cafenea. Tocmai pentru că berea era exclusă, am remarcat îngrijorarea vorbitorului faţă de destinul Arsenalului. Am intrat în vorbă şi am aflat că analistul e suporter Tottenham, adică membru al tribului londonez vecin şi duşman. Omul mi-a explicat apăsat că problema Wenger e „a hell of a story” şi că n-ai cum să nu îţi pui întrebarea: cum va sfîrşi tot – glorie sau demisie? Spre deosebire de mine, el dorea, desigur, demisia. De ce? Citat: ca să îi batem 10 ani de-acum încolo!

Paradoxul de mai sus spune că în 17 ani sub Wenger, Arsenal a devenit o şcoală deschisă de dramă şi comedie, un spectacol amuţitor sau, în termeni de specialitate, „o panaramă”. Duşmani şi aliaţi se uită, îşi fac cruce (în frunte cu ateii) şi se declară uluiţi. Nimeni nu poate ignora virajele Arsenalului, în grafic,  în afara graficului şi dincolo de masa de proiectare. În spatele acestui magnetism tulbure stă o miză formidabilă: se poate construi o forţă constantă pe baza unei echipe în mişcare, fără contur şi fără titulari? Experimentul e varianta teoretică opusă Barcelonei. În loc de organic, sudură din mers. Nu există pariu mai captivant decît propunerea tembel-genială a Arsenalului. Din acest motiv, discuţia va continua şi după meciul al cărui rezultat a confirmat tot ce am spus pînă acum. Într-un fel, degeaba.