Buffon gol în faţa iubitei

Naţionalismul nu face rău sportului. În schimb, instigarea la naţionalism politic strică bunul nume al pasiunii

Un titlu  în tabloidele greceşti, după victoria împotriva Rusiei: „Aduceţi-o pe Merkel!”. Cererea prespune că naţionala Greciei joacă summit-uri în loc de meciuri şi […]

Naţionalismul nu face rău sportului. În schimb, instigarea la naţionalism politic strică bunul nume al pasiunii

Un titlu  în tabloidele greceşti, după victoria împotriva Rusiei: „Aduceţi-o pe Merkel!”. Cererea prespune că naţionala Greciei joacă summit-uri în loc de meciuri şi că a încheiat grupele cu o victorie răsunătoare împotriva lui Putin. Între timp, dorinţa presei s-a împlinit, cu precizarea că Grecia va întîlni, în sferturi, o Germanie fără Cancelar în lot. Asta va conta mai puţin sau deloc pentru o presă care vrea neapărat să transforme Grecia-Germania într-o răfuială cu Bundesmonstrul fiscal. Din nefericire, propunerea e tentantă.

Transferul tensiunilor, durerilor şi răzbunărilor, din lumea reală în fotbal, e un sport tradiţional, de mase şi periculos. Vinovatul de serviciu pare să fie naţionalismul. Nu e aşa. Mai întîi, presa şi nu neapărat patrotismul rău înţeles joacă, aici, rolul de instigator. În al doilea rînd, o doză de naţionalism e inevitabilă oriunde se luptă doi sportivi sau două echipe (naţionale). A-ţi apăra culorile nu e o vorbă în vînt. Însă naţionalismul activ şi natural în sport e o stare cu totul diferită de agresivitate sau insultă.

Exemplul a venit prompt, înainte de lovitura de începere a meciului Italia-Irlanda. În centrul imaginii, Gianluigi Buffon, un veteran italian sau, după definiţia acestei categorii reci, un cinic fără emoţii şi afiliere. Buffon a trecut prin imnul Italiei la limita de topire. Marele Buffon, defensivul absolut, portarul vindecat de iluzii şi romantism, a cîntat tare şi cu ochii închişi spre cea mai internă trăire. A cîntat fals şi energic, aşa cum o poate face doar un bărbat gol-goluţ în faţa iubitei: Italia. Aşa arată naţionalismul pur şi nobil. I se mai spune şi patriotism, dar patriotismul e tot dragoste de naţie. Fără focul curat al acestei pasiuni, fotbalul e mai neutru decît jocurile pe computer.

Discuţia enormă pe seama legăturilor bolnăvicioase între sport şi naţionalism e, prin urmare, perfect inutilă. Naţionalismul nu face rău sportului. În schimb, instigarea la naţionalism politic strică bunul nume al pasiunii naţionale, iar această corupere coboară fotbalul într-o zonă deja ocupată de instincte joase. Grecia-Germania nu poate fi decît un meci de fotbal care nu va rezolva nici imperativul economic german, nici revolta anti-austeritate greacă. Cu alte cuvinte, Gianluigi Buffon trebuie lăsat să îşi consume dragostea cu ochii închişi şi în public.