Studiu de ghinion

Un ziar serios ca Financial Times încearcă să explice de ce nu mai marchează Torres.

Fernando Torres a prins Financial Times. O pagină întreagă despre neputinţa instalată brusc şi inexplicabil care porneşte de la cazul Torres. Financial Times e un […]

Un ziar serios ca Financial Times încearcă să explice de ce nu mai marchează Torres.

Fernando Torres a prins Financial Times. O pagină întreagă despre neputinţa instalată brusc şi inexplicabil care porneşte de la cazul Torres. Financial Times e un ziar serios. Jocul banilor şi al norocului e o chestiune serioasă de care Financial Times se ocupă de un amar de vreme. O face exact, aproape didactic, dar exemplele cu care lucrează ziarul suferă de plictisul graficelor şi de muţenia procentelor. Prin urmare, nimic mai bine venit  pentru ziar decît blestemul Torres. Mutată în interdicţia care îl desparte pe Torres de gol, povestea despre încăpăţînarea perversă a ghinionului e mai uşor de înţeles.

Avem în faţă una bucată superjucător care nu mai poate. Deodată şi fără alte explicaţii, pacientul nu mai are voie să dea gol, oriunde s-ar aşeza, oricît ar sprinta şi oricum ar ataca balonul. Într-un fel, nimic nu s-a schimbat. Jucătorul Torres face tot ce făcea pe vremea cînd înscria gol după gol, oriunde s-ar fi aşezat, după orice sprint şi la orice atingere a balonului. Nu mai poate, nu mai ştie, nu mai vrea – nu contează! Important e că fostul cuceritor şi vîrf de prăsilă şi-a pierdut darul. Cum? Nimeni nu ştie. Sau ştie doar ce se vede şi, cu acest prilej, învaţă să fie nedrept cu un om lovit de una din cele mai rele boli ale afacerilor din teren şi de dincolo de tuşă: seceta totală, lipsa de rod, ghinionul sau cum vreţi să numiţi acea stare care pune capăt stării de bine.

E ceva misterios, dezamăgitor şi fascinant în ghinionul instalat care îl controlează pe Torres şi în seria negativă care i-a dăruit o pagină nedorită în Financial Times. Succesul subjugă, iar insuccesul repetat şi mai ales insuccesul garantat obligă la întrebări neliniştite: e rateul permanent o nouă aşezare a sorţii?  Şi pentru care fapte? Cel mai uşor răspuns fuge spre întîmplare. Torres nu mai poate pur şi simplu pentru că aşa a  fost să fie. O explicaţie mai atentă cu victima ar trebui să ţină sema de cazierul impecabil al omului. Omul Torres n-a făcut nimic pentru a-şi atrage pedepsa. Torres, parodia pălmuită de tribune, n-a mîniat pe nimeni şi n-a comis nici unul din păcatele care atrag blocările de cont în afaceri şi ratarea în faţa oricărui portar.

Torres a fost lovit din senin şi fără cazier. De aici concluzia după care oricine e supus sancţiunii cu nereuşita. De ce? Aşa! Tocmai pentru mai buna cunoaştere a vieţii şi a fotbalului. Care n-au fost niciodată egale cu suma trofeelor, reuşitelor şi succeselor în serie ce includ, chiar fără aprobarea noastră, suma eşecurilor, ghinioanelor şi blestemelor inexplicabile care lovesc un om sau o echipă. Exemplele abundă, deşi duc mare lipsă de comentatori: Olanda şi Ungaria excluse de la titlul mondial, Năstase şi Ţiriac eliminaţi de la dreptul de proprietate în Cupa Davis, Joe Frazier pe veci exclus din Pantheon de Cassius, cu numele schimbat la timp în Muhamad. Torres e doar un exemplu trecător şi vizibil. Pentru o regulă mare şi invizibilă.