Urări de şomaj industriei binelui

Un alb înjură de culoare un negru pe terenul de fotbal. Rasism? N-am crezut că voi fi vreodată în situaţia de a apăra o declaraţie a lui Sepp Blatter. Pe de altă parte, am crezut mereu că un adevăr trebuie […]

Un alb înjură de culoare un negru pe terenul de fotbal. Rasism?
N-am crezut că voi fi vreodată în situaţia de a apăra o declaraţie a lui Sepp Blatter. Pe de altă parte, am crezut mereu că un adevăr trebuie apărat chiar dacă e rostit de marele lui inamic. Pe scurt, Blatter are dreptate, iar cei ce îi cer capul pentru că au descoperit în el o minte rasistă sînt perfect ipocriţi. Într-un interviu acordat CNN, Blatter a făcut greşeala de a avea bun-simţ. Asta înseamnă că s-a îndoit de extensia obligatorie şi universală a rasismului. Blatter a fost de părere că după un meci în care se înjură de mamă, de tată şi de rasa lor, doi jucători trebuie să-şi dea mîna şi cu asta, gata!

Scandalul a izbucnit dirijat cu o insistenţă de buldog de presa engleză care are de plătit o poliţă. Umilinţa provocată de Blatter şi de aparatul corupt pe care tot Blatter îl conduce a răpit Angliei dreptul de a organiza Mondialele, pentru a-l face cadou pe bani Qatarului. Englezii au de ce să se răzbune, dar nu oricum. Acuzaţia de rasism adusă lui Blatter face rău fotbalului, iar englezii nu trebuie să-şi bată copilul.

Un alb înjură de culoare un negru, pe teren. Rasism? Asemenea sugestii sînt un favor nemeritat. Rasismul e o chestiune mult mai gravă, care presupune doctrină, paranoia, violenţă şi efecte ireversibile. Doi fotbalişti care ajung să-şi dezbată culoarea în mod obscen sînt cu totul altceva. Sînt ceva neplăcut, dar natural. Dacă vrem să păstrăm legătura cu realitatea, trebuie să admitem că doi oameni care se întrec, se ciocnesc şi se bat pentru ceva îşi spun tot felul de lucruri. Insulta e una în spaţiul public al presei sau al parlamentului şi alta pe cîmpul de joc (luptă). Iar ce se spune pe un teren de fotbal rămîne, după un bun şi vechi obicei, pe terenul de fotbal. Mi-l aduc aminte pe Dobrin făcîndu-l troacă de porci şi defect cu naţia pe Stocker, stoper al Jiului, într-un meci oarecare al Argeşului cu Jiul, acum cine mai ştie cît timp. Era Dobrin rasist? Întrebarea ar trebui să trezească prin rîs orice minte normală.

De ce discutăm atunci, la nesfîrşit, despre rasism? De ce trebuie să înghiţim festivalurile antirasiste organizate cu rigoare stalinistă de – culmea! – FIFA, organizaţia condusă de Blatter? În principal, pentru că rasismul impus sau inventat creează locuri de muncă, salarii şi stimă de sine în industria binelui. E vorba de acea industrie care oferă o şansă frustrărilor şi setei de prezenţă publică ale celor ce nu răzbesc altfel. Trăim vremuri de austeritate şi nu văd de ce industria binelui nu s-ar alege cu un şomaj ridicat. Cît mai ridicat.