Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Casta şi masele

Fotbaliştii sînt un soi de extratereştri. Trăiesc bine, sînt fericiţi şi nu cunosc criza

Chiar aşa: de ce ar mai simţi Carlos Tevez ceva pentru Manchester City? Sau pentru oricare alt club din oricare alt city? Oameni ca Tevez au […]

miercuri, 5 octombrie 2011, 8:01

Fotbaliştii sînt un soi de extratereştri. Trăiesc bine, sînt fericiţi şi nu cunosc criza

Chiar aşa: de ce ar mai simţi Carlos Tevez ceva pentru Manchester City? Sau pentru oricare alt club din oricare alt city? Oameni ca Tevez au depăşit demult orice timiditate în materie de loialitate. Am spus oameni şi nu sportivi, pentru că Tevez e un cumul de egoisme alimentate de adoraţie şi subvenţii. Iar asta produce o slăbiciune umană teribilă şi un ego care nu negociază. Milionarismul democratic a produs nenumăraţi Tevez şi poate ar trebui să luăm seama nu atît la greva spontană declanşată de Tevez la Munchen, cît la lipsa de jenă a milionarilor care acceptă să intre în teren doar pentru a intra în grevă pe gazon. Cazuri celebre: afacerea Domenech.

Odinioară, doar superstarurile care defineau o generaţie cîştigau extrem de bine. Mai nou, orice speranţă incertă şi orice aspirant neconfirmat e automat îndreptăţit la un contract care îl scuteşte pe viaţă de griji. Iar primul contract e urmat de altul şi de altul. Aproape orice carieră e, de la un cap la altul, o serie de contracte şi salarii supradimensionate. Sumele şi siguranţa pe care o inspiră au ucis voinţa şi credinţa în culorile unui club. Naţionala e, oricum, o chestiune minoră şi din ce în ce mai enervantă. Aproape orice fotbalist se ştie subvenţionat pe viaţă. Într-o asemenea viaţă culorile clubului au mai puţină importanţă. În schimb, toanele au. Tăria de caracter şi împotrivirea însemnau, odată, refuzul de a accepta că un meci se termină la 0-3. Sau că accidentarea liderului de echipă scoate din joc echipa. Acum, împotrivirea e, pur şi simplu, împotrivirea care nu vrea sau n-are chef sau vrea altceva: mai multă notorietate, mai puţin efort, un antrenor mai supus, mai mulţi bani şi mai puţine meciuri pe bune. Nu e doar vina jucătorilor. În fond, orice rezervă observă că oamenii mari şi tari fac asta: împart bani, fac business şi politică, îşi iau partea şi se uită mai mult la buget decît la clasament. De la Sepp Blatter în jos şi de jos pînă la Sepp Blatter.

Într-un fel, îi sîntem datori lui Carlos Tevez şi gestului său de răsfăţ nesimţit. A fost clar, transparent şi precis. Ştim unde sîntem. Mai bine zis, unde sînt ei, idolii noştri. Mult în afara oricărei noţiuni de răspundere şi realitate. Dacă aţi băgat de seamă, fotbaliştii pe  care ne-am obişnuit să-i slujim au ceva de extraterestru. Se simt bine. Au de toate. Nu se tem. Nu sînt în criză. Şi, mai mult: spre deosebire de huliţii bancheri, fotbaliştii au  privilegiul de a se şti feriţi, din oficiu, de resentimentul maselor. O castă, dacă asta n-ar dezonora termenul.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Comentează