Cancer pe timp de gripă
De ce n-am avea şi o criză a fotbalului în Europa?
De ce n-am avea şi o criză a fotbalul în Europa? Cine ia multiplicarea competiţiilor şi avalanşa serilor de fotbal continental drept prosperitate se pripeşte. Realitatea, confirmată şi reconfirmată […]
De ce n-am avea şi o criză a fotbalului în Europa?
De ce n-am avea şi o criză a fotbalul în Europa? Cine ia multiplicarea competiţiilor şi avalanşa serilor de fotbal continental drept prosperitate se pripeşte. Realitatea, confirmată şi reconfirmată fără excepţie de ultimele cîteva sezoane, spune că doar trei naţionale europene se mai pot considera puteri sau mari puteri. Spania, Olanda şi Germania (mai puţin echipa care joacă amicalurile Germaniei) pot bate orice şi oricînd, sînt identificabile pe orice stadion şi pornesc favorite în fiecare turneu la care participă (calificarea fiind practic automată).
În mod ironic, cei trei care fac fotbalul să se mişte în Europa sînt supravieţuitori ai vechii ordini, epoca fotbalului clasic, de şcoală naţională solidă. În rest, Europa noii ordini nu are echipe naţionale propriu-zise, ci o combinată continentală de mediocrităţi care joacă mai mult sau mai puţin acelaşi fotbal fără ieşire. Diversitatea promisă de regula Bosman a instalat după 1995 tirania celui mai mic numitor. Dar regula Bosman e doar o regulă şi nu poate răspunde singură pentru degradarea în bloc a nivelului european de joc.
Anglia pare o naţională strivită de greutatea propriului campionat transformat în piaţă şi bursă de valori, dar explicaţia trebuie căutată altundeva. În fond, Anglia subperformează din 1966 încoace. Italia e copia fără model a campioanei mondiale de acum 5 ani. Franţa a fost la Bucureşti şi insistă să discute doar problema imnului şi a gazonului, adică două din performanţele de vîrf ale administraţiei şi mentalităţii politice româneşti. Portugalia produce mai nou antrenori. Iugoslavia nu are succesor. Rusia rulează ritual antrenori olandezi. Ungaria are un trecut, dar rugby-ul maghiar are mai multe şanse de dezvoltare decît fotbalul. Unde sîntem noi? După o regulă pe care o cunoaştem pe de rost: mai jos decît media celor de jos. Naţionala pendulează între antrenori inepţi. Cluburile mai joacă în competiţiile de vîrf ale Europei doar pentru a grăbi despărţirea de competiţiile de vîrf ale Europei. Producţia de jucători nu a încetat, dar partea notabilă a carierelor s-a scurtat şi coincide strict cu lansarea zgomotoasă din presă. Nu e puţin lucru să faci parte din criza europeană a fotbalului şi să o şi baţi prin sub-subperformanţă. E, de altfel, singura victorie notabilă a sistemului care controlează, exploatează şi distruge fotbalul românesc.
Da, criza europeană a fotbalului e o realitate, dar nu realitatea care explică sau scuză criza terminală a fotbalului românesc. Cine are cancer pe timp de gripă nu poate da vina pe viruşi.