Un car de vise

Superclásico n-a fost niciodată un meci de fotbal. Adevărat, Boca-River se joacă pe un teren de fotbal, folosește o minge și urmează în mare sugestiile regulamentului

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. Termenii nu contează. Singurul lucru important e baia de vise, superstiții, simboluri și povești pe care meciul o adâncește de fiecare dată. Boca-River e un târg de vise și o bursă folclorică modernă în care orice se poate întâmpla și nimic nu e rațional.

Luni noaptea, în ultimul minut de joc, La Bombonera a dispărut brusc și a lăsat locul unui castel transilvan. Strigoii au pătruns, de nimeni văzuți, și au intervenit salvator. Mai erau câteva secunde de joc și, la 1-1, ultimul atac lansat de River a dat peste cap flancul stâng advers. O centrare pe jos a fost înțepată viclean de Julian Alvarez. Mingea a trecut peste Esteban Andrada, poate și pentru că portarul lui Boca a ieșit prea repede, chemat de nu nu se știe cine. Mingea a căzut la câteva palme de linia porții și a început să înainteze spre gol.

Totul era decis. Boca pierdea acasă, dintr-o nechibzuință de adolescent. Dar mingea a refuzat mecanica inițială. A mai înaintat un pic, apoi a cotit și a pornit spre linia de fund, împinsă de o forță, un câmp sau o undă nevăzută. Sau de o mână? Da! Neuitata Hand Of God! Boca a fost salvată de Diego Maradona! De spiritul lui protector, întors acasă și de veghe. Basmul și reveria au izbucnit pe loc. Dimineața, presa titra ferm: Miracol! Diego apără Boca!

Boca-River se joacă doar pentru cei ce știu că fotbalul nu e o luptă terestră. E un car de vise trecând prin iarbă spre necunoscut.