Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Zaha la maturitate

La 28 de ani, Wilfried Zaha are încă totul de pierdut, dar asta nu l-a împiedicat să își câștige independența.

Permalink to Zaha la maturitate
joi, 25 februarie 2021, 9:28

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha joacă ultimul sezon pe Selhurst Park.

Cu același interviu, Zaha a reușit însă să lase, deja, „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Nu un trofeu, ci o atitudine. Zaha a devenit primul jucător englez care a exclamat: enough is enough! Ritualul antirasist, cu genunchiul jos înainte de fiecare meci, e prea mult și nu are niciun sens. „E degradant!” – a conchis Zaha, care s-a declarat sătul să bifeze căsuțe și să fie folosit pentru a face reclamă ideologiilor și grupurilor de presiune. Inscripțiile de pe tricou și îngenuncherile bărbaților cu crampoane înainte de meci nu ajută la nimic, nu au sens și nu fac decât să promoveze agende militante.

Zaha nu s-a ferit de niciuna dintre aceste constatări și, din acest moment, e un om simpatic sau antipatic, dar liber. În sfârșit, liber și stăpân pe propriile gânduri și decizii! Nimeni nu l-a împins pe Zaha să ajungă la o asemenea decizie. Nimeni în afară de propriul bun-simț și, mai ales, de dorința de a dovedi că nu poate fi redus la o lozincă sau o cauză. Cu fiecare explicație din interviul care a șocat atâtea cugete superioare, Zaha repetă că nu poate fi redus nici la culoarea propriei pieli, nici la nevoile altora.

Iar dacă fotbalul oficial și gardienii lui nu admit așa ceva, asta e! Zaha are totuși 28 de ani. Nici măcar scuza cu fotbalul nu ajunge. La 28 de ani, până și un fotbalist are dreptul să fie matur.

Comentarii (9)Adaugă comentariu

Perkele (1 comentarii)  •  25 februarie 2021, 12:54

Doar o mica precizare trebuie aici, Zaha a ramas fidel unei echipe mici nu neaparat din vointa proprie, ci pentru ca echipa aceea mica a tinut foarte mult de pret, iar echipele mari au considerat ca nu merita riscul financiar sa-l cumpere, iar cele medii nu si l-au permis. Iar Zaha n-a zis ca ingenunchiatul nu face decat sa pronoveze agende militante, cum a pus autorul de la el, ci ca este un ritual degradant si inutil, facut doar pentru ca unii sa se simta bine ca au facut ceva, in timp ce el si alti jucatori de culoare inca sunt abuzati rasial online sau pe teren. Pana si BLM UK a fost de acord cu Zaha si au declarat ca trebuie facute mai multe contra rasismului. Ca un om care a fost de multe ori jignit pe nedrept pentru felul cum arata, autorul ar trebui sa inteleaga mai bine rasismul si sa nu puna cuvinte in gura unor jucatori doar pentru a-si promova parerile de producator de conserve.

C0tilli0n (2 comentarii)  •  25 februarie 2021, 14:15

Bun articol, sunt total de acord si respect pt Zaha.

Toader (36 comentarii)  •  25 februarie 2021, 14:25

În divizile engleze de la doi în jos majoritatea jucătorilor nu se umilesc. Sînt curios dacă sînt jucători albi din prima divizie care n-au făcut-o niciodată. Viața nu înseamnă nici pe departe bani.

Umila generatie (25 comentarii)  •  26 februarie 2021, 9:26

“Si tu, Brutus?”- bai nene, nu se poate!!! Mi-ai cenzurat mesajul, aveam argumente contra acestui genunchi in pamant cu care ne siluiesc transmisiunile tv din debutul meciurilor din Premier si Champions League, pentru ca unii sunt mai egali decat altii, rasa caucazica fiind vrajitoarea care trebuie arsa pe rug. Un nene, numit Kalergi stie de ce, cenzura mesajelor incomode denota (daca mai erau indoieli) cata libertate aveti. Am avut comentarii dramatice care au trecut filtrul moderator, imi asum responsabilitatea afirmatiilor. Poate ai facut indigestie de la cele scrise in precedenta, atunci cand te invitam sa abandonezi sandramaua alcatuita din consoane. “Non c’e due senza tre”- spun italienii, imi place sa cred ca nu exista cenzura pe acest blog. Sanatate si virtute!

Mihai (1 comentarii)  •  26 februarie 2021, 12:27

Perkele, deșteptatule care ești tu deșteptat... fii atent: Traian Ungureanu: "[...] s-a declarat sătul să bifeze căsuțe și să fie folosit pentru a face reclamă ideologiilor și grupurilor de presiune" Wilfried Zaha: "I’m not going to wear Black Lives Matter on the back of my shirt because it feels like it’s a target." Dacă Zaha ar fi fost convins că acțiunile BLM duc la o finalitate, ar fi continuat să poarte însemnele lor pe spatele tricoului. Rasism încă există, dar o organizație de extremă stânga nu este soluția. Iar el, se pare, și-a dat seama de asta. Se pare că nu te-ai deșteptat de ajuns. Ia o conservă de pește... conține fosfor, poate îți revii.

Umila generatie (25 comentarii)  •  4 martie 2021, 12:02

Filosofi, poeti, oratori de nivelul lui Prudentio si mai ales, San Giovanni Crisostomo, ulterior cunoscut ca Ioan Gura de aur pentru exceptionala sa oratorie, vorbeau astfel maselor: “Omul puternic care va domina lumea va fi metis, un mix al raselor care populeaza imperiul roman”. Kalergi si discipolii sai au descoperit apa calda, istoria reprezinta un film care se desfasoara sub ochii nostri. Niciodata nu invatam din greselile trecutului. Am toata consideratia pentru atitudinea ivorianului de la Crystal Palace, imun la gargarismul mass- mediei mondiale. Notre respect, Zaha!

Comentează