Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Genetic

Cândva, în vremuri nu tocmai depărtate, dar astăzi de neconceput, fotbalul părea una dintre distracțiile publice fără altă adâncime decât numărul și zgomotul mulțimii. Apoi, a venit Pasa Cea Lungă, pornită de peste atâtea mări și zări, din țara Marșului […]

Permalink to Genetic
vineri, 22 ianuarie 2021, 12:54

Cândva, în vremuri nu tocmai depărtate, dar astăzi de neconceput, fotbalul părea una dintre distracțiile publice fără altă adâncime decât numărul și zgomotul mulțimii. Apoi, a venit Pasa Cea Lungă, pornită de peste atâtea mări și zări, din țara Marșului cel Lung. Fotbalul fără public a devenit regula, dar tocmai asta a scos la suprafață lucrul cel mai însemant care ne leagă de acest joc: o potrivire organică.

Reflexele mentale și musculare care ne fac în stare să jucăm, și în somn, o minge. Această predispoziție complexă va fi lămurită mai bine de o scenă văzută, în plin cantonament general lockdown, pe o stradă nu prea curată și bine circulată, în Italia – țară de supuși ai Imperiului Calcio. Un copil bate mingea pe trotuar. Dacă nu te cheamă Diego în devenire, la 4-5 ani, jongleriile nu ies bine. Mingea a sărit cu tumbe dezordonate în mijlocul străzii, s-a lovit de o mașină și, de acolo, s-a înălțat cu o traiectorie rebelă spre celălalt trotuar. Pe unde trecea domnul cu mustață.

Un amator de rând, prins în gândurile lui, cu masca de pe față. Deodată, undeva în câmpul vizual mereu rezervat domeniului Calcio, a apărut o minge zburând, cam la înălțimea mustății. Într-o clipă deloc premeditată, corpul de sub mustață a intrat în poziția „gata de fotbal”. Brațele s-au deschis larg, cu o geantă aninată de mâna stângă și țigara în dreapta. Picioarele s-au depărtat ca două piloane de pod. Pieptul s-a bombat și trunchiul s-a curbat ca tija unui semn de întrebare. Mingea s-a lipit de piept și a adormit pe loc.

Stop impecabil, pe drumul de la serviciu spre casă. Urmat de scurgerea servilă a balonului pe burlanul care leagă pieptul de laba piciorului. Peste încă o clipă: mingea sub talpa piciorului, ca un trofeu de vînătoare. Fără vlagă și chef de surprize. Și gata. Domnul cu mustață a lovit mingea și a înapoiat-o copilului. Pasă cuminte la portar. Fotbal instant. În public, dar fără public. Genetic.

TRU (Londra)

Comentarii (1)Adaugă comentariu

Umila generatie (25 comentarii)  •  27 ianuarie 2021, 11:40

Singurele articole de pe aceasta pseudo-publicatie care merita citite; in rest, doar smenari, amatori de scandaluri, sef de sectii sau departmente care nu stiu diferenta dintre “a cauza“ si “a datora”, care folosesc cuvantul “drama” acolo unde se impune “tragedie”, nostalgici comunisti septuagenari sau chiar nonagenari, ale caror mazgaleli merita ignorate. Bravo domnule Ungureanu, mi-a placut editorialul, adevarata poezie.

Comentează