În bară, pentru predicatori

Exact ca rectificările de buget, corecțiile postume au dreptate într-un fel inuman.

Maradona, abia dispărut dintre adulatori, a fost rapid luat la corectat de comentatori care cunosc valoarea vieții și sancționează abaterile de la regula fericirii. Și la noi, și în Marea Britanie și în Italia, au apărut, tot mai semeț, analize care fac morală postum marelui dispărut.

Maradona a fost numai și numai victima propriilor slăbiciuni. Droguri, anturaj, lux, triș, circ și grandoare. Culmea e că toate capetele de acuzare sunt adevărate. Numai acuzația e falsă. Ce uită moraliștii care au trecut la a doua autopsie a lui Maradona e tocmai calitatea umană a cadavrului. Pornind cu Diego împărțind bani femeilor de serviciu și spălătorilor de vase, după una lată la Napoli.

Oamenii sunt puternici și chibzuiți numai în predicile protestante, adică în resentimentul cu care lucrează egourile persecutate de insatisfacții ascunse. În rest, oamenii sunt slabi, joacă fotbal genial, toacă averi, își fac rău și nu se pot opri din încercarea de a dovedi că nu sunt un corp geometric.

Maradona și-a venit de hac, dar asta nu îl trimite în repetenția cuvenită după un examen eșuat. Cine îl poate judeca pe iraționalul Maradona? Mulți, dar numai dacă poartă în ei o pizmă amară față de darurile în care se scaldă aleșii – o oftică metafizică și un fel de a face galerie nereușitei, sub acoperirea prudenței. Nimic din ce a reușit Maradona nu a fost chibzuit. Însă, în urma lui, ca în urma atâtor iraționali pe care predicile îi trec în țarul rușinos al rataților, a rămas ceva viu și memorabil. Dovada creației rebele, refuzul mecanicii virtuoase și capacitatea nesfârșită de a face artă fără diplomă și statut.

În fotbal, asta se cheamă desăvârșire și presupune splendoarea de a o da în bară. În văzul predicatorilor.