Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
De ce se joacă fotbal?

Și Taylor Richards de la Doncaster se face vinovat de crime medicale comise după golul care a eliminat Blackburn. Ei și alți delincvenți de aceeași teapă au fost luați în primire și certați de cel puțin trei profesori doctori în […]

...

Colțesito și destinația lumii

Edinson Cavani a fost pedepsit de Federația engleză pentru că a folosit formula „Gracias, negrito!”. În America de Sud, așa se spune „Merci, scumpule!”. Între fanaticii anglo-saxoni și dezgustătoarele lor cârpe corporatiste, asta se cheamă rasism. Un mini-Colțescu. Un Colțesito.

[…]

...

În bară, pentru predicatori

Maradona, abia dispărut dintre adulatori, a fost rapid luat la corectat de comentatori care cunosc valoarea vieții și sancționează abaterile de la regula fericirii. Și la noi, și în Marea Britanie și în Italia, au apărut, tot mai semeț, analize […]

...

Știința retrogradării

Locul 15, la doar 4 puncte de poziția care trimite în B, e atâ de real încât conducerea clubului a trecut la literatura de specialitate. Arsenal a elaborat planuri de urgență, în caz de retrogradare. Salariile vor fi tăiate cu […]

...

Complicații la destin

În realitate, Rossi a jucat fotbal pe bază de directe venite din nicăieri și a trăit revenind la suprafață după accidentări, suspendări sau, mai rău, campanii de presă fatale pentru orice alt pământean.

În 1982, a distrus o Brazilie mirifică […]

...

Complicații la destin

În principiu, Paolo Rossi a fost o stafie de mare precizie, cu apariții fulgerătoare și nemiloase.

Permalink to Complicații la destin
joi, 17 decembrie 2020, 8:50

În realitate, Rossi a jucat fotbal pe bază de directe venite din nicăieri și a trăit revenind la suprafață după accidentări, suspendări sau, mai rău, campanii de presă fatale pentru orice alt pământean.

În 1982, a distrus o Brazilie mirifică și vulnerabilă, în cel mai frumos meci jucat vreodată la o Cupă Mondială. Lumea l-a descoperit mai ales pentru a-și cere scuze tardiv. Cu o excepție. Pe 13 decembrie, ziua în care Rossi era înmormântat, hoți bine cuplați la cinismul epocii i-au golit casa. De aici începe problema sorții cu fotbalul la picior. Rossi s-a salvat în mod repetat, cu un calm încrezător, de complice al providenței. Maradona a murit strivit de pasiune, curaj și nechibzuință sau, mai curând, de dorința de a sfida predestinarea. Tot în zilele din urmă, un coleg de prăpăd al lui Maradona a murit la 44 de ani, singur și declasat: Carlos Flores.

Peruvian, talentat cât Diego M. și incapabil să rabde cea mai mică urmă de regulă sau sistem, Flores s-a stins printre droguri. În câteva săptămâni sau luni, sclipirile lui vor fi îngropate în uitare. O mână de specialiști și maniaci (totuna) îi vor cita numele, în fața unui public nedumerit. Și mai bizar, Alex Sabella a murit după o carieră care îi dădea dreptul la celebritate. Mereu legat de Boca, Sabella a fost un tip educat și imprevizibil. Dovadă: decizia de a pleca la Sheffield United (în B) și la Leeds. Antrenor mare, Sabella a dus Argentina în finala Mondialelor din 2014. Un gol german strecurat de Gotze, în prelungiri, a tras cortina și Sabella a dispărut de pe scenă.

În câteva săptămâni, fotbalul a pierdut, de-a valma, eroi de toate mărimile și a lăsat în urmă câteva statui trecătoare. Abator de glorii și amintiri. Furnizor monopolist de morți și de complicații la destin.

Comentarii (3)Adaugă comentariu

UliundKarlHeinz (1 comentarii)  •  17 decembrie 2020, 11:35

Superb, cinic, tragic... Scrieti mai des d-le Ungureanu! E nevoie in intunericul care ne inconjoara!

Observator (131 comentarii)  •  18 decembrie 2020, 19:15

Domnule TRU, meciul Franta-Germania de la acelasi "mondial" a fost peste cel mentionat de dvs. (Italia-Brazilia)! Au mai fost meciuri memorabile si in "70, dar pe acelea nu prea le-ati vazut, desi ati auzit de ele! Iar Flores nu avea cum sa fie comparabil cu Maradona, scuzati-ma! O.

the_gunner (14 comentarii)  •  23 decembrie 2020, 2:07

@Observator .V-am găsit ! Va rog sa citiți ultimul meu comentariu pe blogul lui Radu Cosasu . Explica pe larg situația in care e Arsenalul acum .Nu tine de teoria conspirației ,sint faptele reale ale momentului .Sinistru ! Va doresc Sărbători de Iarna fericite și sa auzim numai de bine !

Comentează