Uităm

Nobby Stiles a crescut într-o casă cu wc-ul în curte, a îndoit echipe mari și s-a dus la venerata lui biserică catolică până și în dimineața zilei de 30 iulie 1966. Seara, Anglia era campioană mondială. Nobby țopăia pe Wembley […]

Nobby Stiles a crescut într-o casă cu wc-ul în curte, a îndoit echipe mari și s-a dus la venerata lui biserică catolică până și în dimineața zilei de 30 iulie 1966. Seara, Anglia era campioană mondială. Nobby țopăia pe Wembley cu trofeul într-o mână și proteza dentară în cealaltă. Stiles s-a născut în timpul unui bombardament german în ’42, a fost primul libero avansat al lumii, n-a avut bani și a murit sărac, la 78 de ani. Man U a simulat o licitație, i-a cumpărat trofeele și i-a pus în cont două sute de mii. Bani de azil și medicamente.

Nobby a vrut un singur lucru: să muncească la câmp. Fotbalul i s-a părut potrivit pentru că se joacă pe iarbă și e practicat și de Man U. A venit din clasa muncitoare pentru £20 pe săptămînă, dar n-a cerut în plus. În timpul Mondialelor a vorbit cu Dumnezeu și cu ambasadorul lui pe gazon, Alf Ramsey. Miop, scund, știrb și luat în râs, Nobby a dominat centrul și a suprimat orice atac sau talent periculos pentru „my mates” – colegii de echipă. În centrul existenței lui de cenzor, tartor, constrictor și constructor, un dialog cu Sir Alf:

” – Nobby, vreau să mă scapi de Eusebio!
– De tot?
– Nu, pe teren.
– Și mingea?
– Cum o iei, i-o dai lui Bobby!”

Anglia a câștigat semifinala, Eusebio a asistat fără drept de participare și Charlton a marcat două goluri.
Fotbalul lumii lui Stiles s-a pierdut și odată cu el ne-au părăsit lucruri grele. Suntem, tehnic, superiori, dar nu mai avem sufletul, pasiunea, animalismul eroic și cinstea lui Stiles. Nobby nu le avea cu mingea, dar venea din clasa muncitoare, vorbea tare și clar, faulta la fel, se umplea de sânge și noroi, nu simula, nu pretindea și nu ceda. Mai întâi, fotbalul a pierdut dorința de durere și izbândă a acestor oameni. Abia apoi, epidemia Corona i-a distrus atmosfera.

Nobby e al șaptelea dispărut din echipa campioană mondială. Săptămâna trecută s-a aflat că Sir Bobby Charlton are Alzheimmer. Nu va înțelege niciodată că Nobby, un „mate” de-ai lui, nu mai e. Nici noi nu suntem bine. Uităm prea mult.