Când mingea era mai rotundă

A fost odată cum nu va mai fi și nu se va mai pomeni, pe vremea când fotbalul era numai despre fotbal, iar fotbaliștii își vedeau de șuturile, pasele și paradele lor, pe când Raheem Sterling nu se născuse și […]

A fost odată cum nu va mai fi și nu se va mai pomeni, pe vremea când fotbalul era numai despre fotbal, iar fotbaliștii își vedeau de șuturile, pasele și paradele lor, pe când Raheem Sterling nu se născuse și nici nu apucase să își tatueze un pistol pe picior în semn de bună creștere și cultură aleasă, pe când salariile dacă aveau câteva zerouri în coadă,

în vremuri când oasele trosneau mai des sub crampon, dar văietatul nu era la modă nici în teren, nici în afara lui, demult când mulțimile intrau pe stadion fără liste de cuvinte interzise, iar antrenorii săpuneau la pauză echipele și nu, la final, apucăturile tribunei, climatul moral al societății și lipsa de progres a istoriei, în anii în care arbitrii nu veneau din laboratorul lui Pavlov și nu scoteau cartonașe cum vedeau un tricou scos,

în timpuri uitate în care cluburile erau ale orașului și nu ale cui cumpăra orașul, în zilele nemaiauzite în care vârfurile își vedeau de hat-trick-uri și nu de obligații twitter și de ședințe de selfie, pe când casele de fotbaliști rămâneau deschise, căci de furat n-ar fi fost decât fanioane, pe timpul când tricoul se spăla acasă, ca roșiile, și costa tot cât ele, pe când Anglia era campioană mondială, dar Brazilia învăța lumea să joace fotbal cu ochii închiși, iar lumea se freca la ochi în fața primei Cupei Mondiale televizate color, acum exact 50 de ani, în grupa în care România lui Neagu, Dumitrache, Dinu, Lupescu și Dembrovski urma să fie vânat ieftin, dar a scos sufletul din vânători, pe 7 iunie 1970, în Mexic, la Guadalajara, a fost Brazilia – Anglia, minutul 10.

Jairzinho a concediat flancul stâng englez, a centrat perfect, Pele s-a ridicat, a lovit cu capul perfectissim, a strigat, în cădere, gol! și a observat că legile fizicii tocmai se schimbaseră. Gordon Banks a respins ce nu se poate vedea și respinge. I s-a spus „parada secolului”. Este „parada secolului”. Fiind de față, Alan Mullery, numărul 4 englez, l-a mângâiat scurt pe Banks, după care a spus: de ce n-ai prins-o?

Oamenii aveau umor și se pricepeau la miracole. Nimeni n-avea timp de nevroze și de recitaluri. Fotbalul era suficient.
Asta a fost odată, când mingea era mai rotundă…