Bonuri de masă pentru Calul Alb

Nejucat, fotbalul va fi mai bine înțeles și mort.

În lipsa dozei zilnice de transfer în afara lumii pe care o asigură fotbalul viu, vom ajunge să pricepem, treptat, ce a făcut acest joc din mințile și sufletele noastre. Va fi mai bine? Nu, pentru că avem nevoie de jocuri. Altfel, nu le-am fi transformat în religii moderne.

Fotbalul trebuie jucat în orice condiții. Exact aici apare problema Calului Alb. Simbolul a fost fixat în 1923. Bolton și West Ham jucau, pe Wembley, finala Cupei Angliei și s-au trezit înconjurate de 300.000 de oameni, revărsați din toată țara, orașele, străzile, trenurile și căminele britanice. Un amănunt uitat: jucătorii sosiseră la vestiar în același fel. Un polițist pe cal alb a făcut breșă pentru a marca tușele. Asta a dat numele finalei și al epocii de fotbal de până la Coronavirus. În următorul secol, fotbalul a devenit vis și bogăție nelimitată. Într-atât încât astăzi stă sau cade, în caz de netelevizare, pe un deficit de 1,2 miliarde de lire.

Șase cluburi retrogradabile nu vor să reia sezonul. Toate s-au ascuns sub lozinca integrității sportive. Fair play. Nu jucăm în altă parte și nu începem fără spectatori. Pare rezonabil. Dar nu va mai părea, curând, când nenumărați oameni vor înțelege ce înseamnă să mergi cu trenul și cu metroul în epoca post-Corona. Epoca separației în stat va fi surclasată de epoca separației călătorilor în metrou. Pretențiile fotbaliștilor vor fi de neînțeles. Va trebui ca idolii, dacă țin la fotbal, să se ducă la antrenament la fel ca străbunicii lor din 1923: pe jos, cu autobuzul sau metroul. După ce își vor termina schimbul.

Deosebirea față de vulg va fi bonul de masă asigurat de club și abonamentul de transport gratuit pe timpul sezonului. Rețelele TV sunt într-o poziție tare și nu vor mai semna contracte de miliarde pentru sezoanele ce vin. Și fotbalul va muri. Sau va supraviețui. Jucat în stadioane goale, contra bonuri de masă.