Mikel olimpicul

Spiritul olimpic are un frate mai mare și sever: banii.

Olimpiada Tokyo 2020 stătea pe un pot media-comercial de 10-15 miliarde de dolari. Varianta Tokyo 2021 stă pe ce va mai rămâne după ce se scade Coronavirus. Vor mai cheltui sponsorii jumuliți de epidemie același buget? Ce se va întâmpla cu apartamentele Satului Olimpic, vândute cu drept de ocupare în septembrie 2020? Vor mai năvăli turiștii sau vor prefera să facă excursii în cartierele învecinate? Dar alegerile plănuite de Shinzo Abe imediat după Olimpiadă? Abe paria pe o campanie susținută de succesul olimpic. Acum e clar că va avea parte de un electorat sărăcit și o economie fugărită de virus.

CIO a procedat după regula cunoscută: corupție și lecții de morală. Tsunekazu Takeda, șeful Comitetului de Organizare, a pățit nekazu și a demisionat, suspectat de Mish Mash. În paralel, CIO a calculat corect că în caz de amânare, nu mai poate visa la veniturile cu care s-a obișnuit. Neuitata cacealma de la Soci și Jocurile de la Rio au adus CIO aproape 6 miliarde de dolari. Din asta s-a născut cruciada morală ratată de CIO. La începutul lui martie, tot ce era fotbal european și sud-american s-a anulat. Numai CIO anunța eroic menținerea Olimpiadei.

Miniștrii și membrii japonezi ai Comitetului de Organizare care au sugerat că amânarea e inevitabilă au fost siiliți să retracteze, cu scuze și plecăciuni. Thomas Bach, președintele CIO, a continuat să lanseze discursuri înălțătoare despre idealurile olimpice, apărând un Coronafest cu sicrie printre cercurile de pe drapel. Când se va mai vorbi de olimpism bla, bla, bla, trebuie ținut minte că bunul simț și cine știe câte vieți au fost salvate de Canada și de Australia – primele care au strigat ipon și s-au retras.

Și, mult mai puțin știut, John Obi Mikel, uitatul de la Trabzonspor. Când federația turcă nu vedea nimic periculos în fotbalul arbitrat de Coronavirus, Mikel și-a riscat contractul și a anunțat că nu intră în teren. Și a devenit olimpic. În spirit, nu în bani.