Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Rozul mută și griul câștigă

Cenzura câștigă întotdeauna pentru că joacă mereu acasă partide pentru care stabilește din vreme regulamentul. Adversarul nu are voie să paseze cu latul, nu poate lovi mingea cu capul și e depunctat dacă trimite balonul dincolo de linia porții, oricare […]

...

Dosarul D

În vremuri normale, incidentul de la US Open ar fi fost uitat în aceeași zi. Djokovici ar fi jucat, ar fi câștigat sau ar fi pierdut și ar fi plătit o amendă pentru imprudență. Faptele ar fi avut întâietate, iar […]

...

Om bogat, om cinstit

În primul rând: care caz? Lionel Messi are 33 de ani, din care 20 munciți la Barcelona. Indiferent de nume și rang, un jucător cu asemenea date și-a încheiat cariera la clubul pentru care a tras, pasat și marcat, ca […]

...

Bayern în mină

O veste plată și sigură pentru toți cei ce au crezut, ca subsemnatul, că istoria fotbalului modern a început cu Ajax și s-a încheiat cu Barcelona: Bayern. Nu numai echipa care tocmai a câștigat Liga Campionilor varianta „mute”, ci Bayern […]

...

No Baines

Adică nimic la fel de strident. Până la urmă, Sancho e un jucător notabil, nu un Mesia și nici măcar un sfert de Messi. Singurul lucru notabil al zilei s-a desfășurat și a fost tăinuit, într-o tăcere scandaloasă. Leighton Baines, […]

...

Soliti ignoti

Campionatele Mondiale de tărie morală se joacă în Italia, cu ușile larg deschise, în prezența unui public enorm.

Permalink to Soliti ignoti
vineri, 13 martie 2020, 9:45

Retrogradații sunt deja cunoscuți, deși mai e mult de jucat. Finala e previzibilă. Primul finalist e Jurgen Klopp, după un 3-0 aplicat apăsat celorlalți competitori din Grupa valorică A sau Grupa Expo, cum e cunoscută între spectatorii de rând. Klopp a impresionat cu o dispunere tactică șocantă, bazată pe absență.

Nimic de remarcat, nicio Insta-cugetare, nici un Tag-apel sau Hash-deviză. Sunt ăla cu șapcă și mă doare în bască de campaniile vedetelor care trebuie să-și facă selfie cu Corona. Competența limitatului Klopp e propria meserie. În cazul de față: Liverpool – fosta invincibilă care trebuie menținută la nivel Fury și ferită de episodul Tyson. Cu tactica lui mută, Klopp a câștigat Grupa Expo, în ciuda enormului avantaj de imagine al adversarilor. Federico Bernardeschi, de pildă, a derapat, repetând binecunoscuta mantră după care orice se întâmplă pe lume se întâmplă pentru a deschide discuția despre rasism. Nimeni în afară de el n-a văzut legătura între rasism și coronavirus. Unii vorbesc de simulare, în căutarea unui penalty, urmat de un tur de pistă triumfal.

Cert e că Jurgen Klopp e în finală alături de un necunoscut și că finala nu se va juca pentru că nu ăsta e rostul ei. Celălalt finalist are doar număr de telefon. Numele nu e precizat pe afișul care prezintă palmaresul și programul. Până la ploaia care l-a șters recent, afișul a fost de văzut pe un zid de cafenea, undeva într-un orășel sicilian cu echipă în Serie D Girone I. Mai pe șleau: Divizia a 4-a, Grupa I. Afișul informează gentile clientela că autorul oferă gratuit servicii de arbitru, la nivel local, fără restricții, preferințe și pretenții. Marele necunoscut precizează că a adunat o experiență serioasă. Argumentul decisiv: a arbitrat pe San Siro!

Nu știm cu ce ocazie. Poate vreun meci de pitici. Dar San Siro e San Siro. Relații la telefonul… Fără nume, bon de masă, primă de meci și fotografie. Un anonim, un necunoscut de rând. Soliti ignoti cum zic italienii. Ce finală!

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Eulescu (1 comentarii)  •  13 martie 2020, 13:35

Nu ma pronunt asupra calitatilor lui de antrenor(desi dupa ce rezultate a avut la Borusia D. si are la Liverpool, as putea zice ca e mare), dar Klopp e un tip educat si destept. Nu a zis niciodata ca-l doate in bască de ceva, ci i-a zis reporterului sa nu-l intrebe pe el de coronavirus, ci pe cei care se pricep si fiecare sa-si dea cu parerea doar despre ce se pricepe. Este exact ceea ce nu face, de exemplu, autorul, mare specialist in brexit, fotbal, politica si, de ce nu, multe altele.

Red Fan (13 comentarii)  •  13 martie 2020, 20:02

Urat si total prostesc articolul ! Am vazut declaratia lui Klopp pe canalul intern al clubului si nici vorba de ce ati scris dvs! Mesajul lui a fost exact ce a scris si " Eulescu " ! Prin urmare , rusine d-le Ungureanu !

xstelu (11 comentarii)  •  13 martie 2020, 22:43

Eulescu! Acest individ pe nume tru nu e numai un "specialist" in brexit, dar e si un mare admirator si sustinator al acestei nesabuite idei! Nu i de mirare, doar a fost parlamentar din partea pd ului. Se vede deja rastalmacirea unor spuse de bun simt ale unui domn, altfel. Asa ca acest tru nu lipsit de talent litera, devi e doar un ticalos cand e vorba de politica si interese personale. That's right, Mr tru?

Comentează