Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Destin în concediu

Dacă Solskjær era adus mai devreme, Man United se bătea acum pentru titlu

Permalink to Destin în concediu
vineri, 8 februarie 2019, 10:07

Nimeni nu știe de ce, dar e evident: United câștigă tot, cu o echipă neschimbată. La trup. Căci, la cap, totul, s-a limpezit și aerisit. Așadar, Liverpool a pierdut titlul. Peste două săptămâni, United va învinge, sigur și clar, Liverpool. Iar City va aduna şase puncte în meciurile cu Everton (2-0 miercuri, pe Goodison Park) și Chelsea și va fi campioană.

De unde toate aceste pronosticuri pe care vă puteți paria casa, mașina și, ca bun soț, în funcție de orientare, soțul/soția? Din fatalitate. Care lucrează din plin în fotbal, după ce își alege cu nas fin și coasă lungă victimele. Ceva anume spunea de un timp că Liverpool nu e o echipă de câștigat războaie lungi. După un egal acasă cu Leicester, a venit brambureala cu West Ham și Liverpool și-a arătat iar complexele. În primul rând, teama de succes. E scris undeva că, și în fotbal, există echipe care aleargă după succes și echipe care îl dictează.

Liverpool nu poate ieși din condiția de sprinter fără finiș. Faimoasa finală cu oamenii răi și hapsâni de la Real se joacă și rejoacă, mereu, în mintea acestei echipe care câștigă numai bătăliile preliminare. Sindromul Klopp!, s-a spus, imediat după sosirea marelui antrenor fără trofee. Într-adevăr, Klopp e un om admirabil, probabil cel mai cumsecade, plin de umor și tonic antrenor îngăduit de lumea contemporană a fotbalului. La fel de clar, Klopp nu e un ucigaș, una din bestiile ambițioase și nemiloase care nu cred în poezia vieții, ci își fac loc, inteligent sau brutal, spre vârf. Klopp a adus cu el un duh spectaculos și fragil.

Dar asta nu înseamnă că am găsit vinovatul. Fatalismul dispune de fotbal și prin tradiția de club. Astfel, din motive destul de neclare, unele cluburi se nasc cu gheare mai lungi. Man United, de pildă, a avut mereu o agresivitate luată din psihologia străzii. Arsenal zace de o viață în paranteza spumoasă a gratuității. Mai nou, spiritul local i-a învățat pe Aubemayang și Lacazette să rateze memorabil din orice poziție. Vraja sau deochiul, sau genele, sau astrele nu sunt însă mereu la lucru.
Uneori condiționarea dispare și, atunci, un club învie și își încalcă soarta. Nu se știe de ce. Probabil, destin în concediu. Deși n-ar trebui să uităm că destinul își poate lua concediu, dar nu poate fi concediat. Prin urmare, Man City e campioană.

Comentarii (15)Adaugă comentariu

Cristi (1 comentarii)  •  8 februarie 2019, 10:42

Campionatul inca se joaca dar Klopp cred ca e un antrenor supraevaluat. Degeaba esti mascarici ca si Murinho de altfel daca nu stii fotbal.

Observator (131 comentarii)  •  8 februarie 2019, 13:39

Soarta titlului nu-i inca pecetluita, dar lotul "cormoranilor" este inferior valoric altor candidate, iar Klopp nu-i mai bun decat Guardiola (cu toate ideile lui fixe), Mourinho sau Pochettino. Sa nu-i plangem pe cei de pe Anfield, intrucat au cel mai bun palmares european, chiar daca n-au castigat si Cupa Cupelor, cum a facut-o, in 1991, United-ul lui Ferguson! Revenind la Mourinho, nu cred ca importantul fost jucator al lui United si actual antrenor interimar poate fi considerat mai bun; poate portughezul a gresit ... incorsetandu-i din punct de vedere tactic pe "elevii" sai, dar nu-i mai putin adevarat si ca a fost "lucrat" de catre Pogba (si nu numai), ceea ce i s-a intamplat si la Chelsea, in al doilea mandat! In fine, ce vrea acest Sanchez, care a plecat vedeta de la Arsenal si a devenit rezerva la United, desi are cel mai mare salariu din PL? O.

Fenris (2 comentarii)  •  8 februarie 2019, 13:54

Nu gaseam cuvintele pentru ce simteam. Multumesc!

Catalin (1 comentarii)  •  8 februarie 2019, 14:50

Daca nici Klopp si Mourinho nu stiu fotbal... Tu stii ceva, te pricepi la ceva, Cristi? Manchester City e campioana de anul trecut, poate va fi si anul acesta si in anii ce vor urma - pentru ca e o echipa foarte buna, nu pentru ca Liverpool/Klopp/destin...

Taunul (3 comentarii)  •  8 februarie 2019, 17:55

Superb!!! Ce cauți în gsp? Nu mi vine sa cred ca citesc un articol atât de bun aici. Oricum, felicitări! O sa ma mai uit după articolele tale.

di livio (12 comentarii)  •  8 februarie 2019, 18:24

Liverpool va învinge, sigur și clar, United...City nu bate Chelsea...nu știu cine va fi campioană...sper că Liverpool

Durden (33 comentarii)  •  8 februarie 2019, 20:17

Unu la mana. Klopp e antrenor fara trofee? =)) pai bundesligile luate de el sunt de 14 ori mai valoroase decat ale lui pep. Exista antrenori care iau o echipa de la podea si o duc pana spre varf...doi la mana, daca city va castiga nu va avea legatura cu klopp sau istoria clubului. Are pur si simplu legatura cu valoarea fantastica a lotului lui city

Mda (1 comentarii)  •  8 februarie 2019, 22:18

Atatea tampenii la un loc, mai rar! Felicitari!

Mircea (1 comentarii)  •  8 februarie 2019, 22:21

Exista o singura certitudine. De ani de zile , echipa cate a fost pe primul loc de Craciun nu a terminat in final pe primul loc. De data asta a fost Liverpool. Asa ca se poate paria ca in 2018 - 2019 campioana Angliei va fi din Manchester ! Cel mai probabil va fi City.

corneliu (11 comentarii)  •  8 februarie 2019, 22:28

United pierde cu Fulham și încep necazurile, o echipă merge o perioadă din inerție, dar fără antrenor nu intră în big four și nici nu câștigă UCL.

motanul incaltat (19 comentarii)  •  9 februarie 2019, 2:09

Daca pariezi pe nevasta ca City o sa fie campioana o sa pierzi sigur. Nu stiu cum se numeste----- eu i-as zice intuitie.

corneliu (11 comentarii)  •  9 februarie 2019, 17:41

United nu a pierdut cu Fulham, dar restul rămâne valabil când îl ai pe Pogba antrenor.

Comentează