Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Mai jos și mai bine decât în Premier League 

După o vară abia deranjată de câteva schimbări secundare, Premier League promite returul campaniei încheiate pe 12 mai. Duminica trecută, Charity Shield a lăsat în urmă o concluzie anostă: Liverpool și City sunt aceleași, iar distanța între cele două și […]

...

Peștera urbană 

Kyle Giersdorf a câștigat acum câteva zile 3 milioane de dolari. Dacă nu-l cunoașteți, înseamnă că nu știți esențialul despre viitor. Giersdorf are 16 ani și a câștigat campionatul mondial de Fortnite, la New York, pe stadionul Arthur Ashe. Fortnite […]

...

Înălțimea Sa sportivă, regală și umană – Simona Halep

În aproape 150 de ani, Wimbledon, singurul și cel mai mare turneu de tenis al lumii, a admis puține excepții, pe care le-a trecut, de altfel, în catalogul cu aberații. Borg, de pildă, are reputația unui extraterestru care a greșit […]

...

Anglo-non-englez-avansat

Astfel, pe vremea când fotbalul era un joc orșenesc, județean și național, finalele internaționale erau exact asta: finale inter-naționale. Liverpool juca finala cu Borusia Monchendgladach și asta însemna Anglia contra Germania. În 2019, patru finaliste engleze înseamnă nici o echipă […]

...

Aberantul de bun-simț

Micul trib al geniilor pierdute nu apare degeaba. Clovnii, nebunii și exhibiționiștii au un nou lider de generație care își face din plin treaba. Nick Kyrgios s-a dat iar în stambă la Roma, cu tot tacâmul care ajută la autoconsum: […]

...

Ce e altceva?

De la absurd în sus, tot ce se știe despre fotbal e corect. Un joc de punctaj redus, cu rată infimă de eroare permisă, plus intervenții arbitrare ale providenței în ambele ei variante: celestă sau subterană. Burnley contra Fulham, jucat […]

Permalink to Ce e altceva?
joi, 17 ianuarie 2019, 1:48

De la absurd în sus, tot ce se știe despre fotbal e corect. Un joc de punctaj redus, cu rată infimă de eroare permisă, plus intervenții arbitrare ale providenței în ambele ei variante: celestă sau subterană. Burnley contra Fulham, jucat spre folos public, acum o săptămână, trebuie prezentat tuturor celor ce se încăpățânează să creadă că viața și, mai ales, fotbalul sunt corecte. E așa, dar numai când e permis. În acest caz, n-a fost permis.

Burnley a câștigat cu 2-1, fără să fi avut un șut pe poartă. Doi nefericiți în tricoul lui Fulham au fost aleși pentru a marca autogoluri din poziții și cu execuții imposibile. N-a fost de ajuns. Înainte de a se distra pe seama lui Claudio Ranieri, regia a comandat un antreu otrăvit. Fulham a deschis scorul în minutul 2, cu un gol superbissim. Onoarea i-a fost acordată lui Andre Schurrle, probabil cel mai subestimat și rătăcitor fotbalist al Europei. El a primit dreptul de a injecta în propria echipă iluzia inițială. O pasă lungă a fost amortizată cu grație antilopească de Schurrle din alergare. Cu mișcarea următoare, antilopa germană a trimis un voleu sud-american, în cross, din colțul careului, în vinclu.

Pe teren, în tribună și la tv, nimeni n-a avut timp să reacționeze. Era 1-0 pentru Fulham și toată lumea comenta șansele lui Schurrle de a primi titlul pentru golul sezonului. În următoarele 20 de minute, a venit corecția sadică. Burnley a atacat teritorial fără să dea impresia că știe cum se plasează balonul în poartă. Dar două din centrările petrecute cu această ocazie s-au terminat cu autogoluri de mare precizie. N-a fost de ajuns. Fulham a revenit la conducerea jocului și, la un cap din alergare, a avut o bară care vibrează încă pe Turf Moor. Nici asta n-a fost suficient. Spre final, apărarea lui Burnley a căzut și un alt pedepsit de la Fulham a crezut că poate marca. Șutul a plecat bine, dar a fost scos de pe linia porții de un fundaș rămas acolo dintr-o căzătură inițială.

Și cu asta gata. Toată lumea a înțeles că scorul e fixat și intangibil. Burnley a luat trei puncte fără să nimerească vreodată poarta. Ranieri a dat un interviu șocant în care a conchis că, după 30 de ani de antrenorat, continuă să descopere adevărul despre fotbal. Sau, în cuvintele lui: nu contează că am pierdut, altceva e important. Ranieri n-a spus ce.

Comentarii (5)Adaugă comentariu

Freddy RE (2 comentarii)  •  17 ianuarie 2019, 17:41

Of, of, of... nu ai cum sa nu-l iubesti pe Ranieri. Din cauza lui sufar pentru Leicester :) zi si noapte

Secu (1 comentarii)  •  17 ianuarie 2019, 19:25

Imediat se petrece postarea pe blog a tov. Ungureanu(colonel, general?) și nimeni nu mai pune botul la ”Europa Liberă”. Ce înseamnă să joci murdar! Vă părăsesc naivii de altădată. Oare ”brexitul” nu vă scoate de pe blog? O.K, aveți un comentariu, înseamnă că rămâneți pe statul de plată la GSP.

Durden (29 comentarii)  •  18 ianuarie 2019, 10:00

Ei da. Frumos cap coada. E revigorant sa vezi ca se mai uita cineva si la altceva decat real si barca

calusarii din tele Orman (13 comentarii)  •  18 ianuarie 2019, 22:34

„intervenții arbitrare ale providenței în ambele ei variante: celestă sau subterană”… Da… Uite una (RTV): „Gigi Becali a redevenit PATRON în acte la FCSB. A preluat 99,9 la sută din ACŢIUNI. Gigi Becali aruncă BOMBA! „Băsescu a ajutat Steaua să nu fie retrogradată. Nu spun mai multe pentru că nu e prescris! Era atunci Dosarul Valiza. Cele mai mari emoţii din viaţa mea le-am trăit atunci, când aveam procesul la UEFA pentru retrogradare. Odată o să spun cum s-a întâmplat. Băsescu a intervenit, atât pot să spun. Băsescu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. Am mai spus-o. Poate să vă spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, mai multe nu pot să spun că nu e prescris.”, a spus Gigi Becali la Gigi Sport. Gigi Becali: „Mi-a spus aşa -Domnule Becali, am plâns când v-am văzut în cătuşe.””… „Uite două! Uite patruzecișinouă!”

Observator (76 comentarii)  •  19 ianuarie 2019, 14:56

Pana sa se introduca VAR-ul si in Anglia, se vor mai produce unele "tragedii", desi cea la care faceti referire n-are legatura cu arbitrajul! Apropo de arbitraj: pana cand simulantul Salah va mai primi lovituri de la 11 in urma unor faulturi inexistente? O.

Comentează