Seamănă prea mult cu viața
Din motivele pe care tocmai le-ați menționat, fotbalul e cel mai iubit joc al timpurilor noastre
E mai puțin clar de ce anume pătimim pentru el. De ce ieșim urlând în calea tramvaiului, de ce aruncăm cu scrumiere pe geamul închis, cădem în muțenie sau la podea și ne batem rudele apropiate, începând cu minorii. Răspunsul a fost expus duminică pe Lujniki și conține următoarele: Nestor Pitana acordă lovitură liberă, după o simulare cu care Griezmann putea scăpa de armată pe motiv de epilepsie. Franța execută și Mandzukici reușește cel mai subtil dintre autogoluri. Mai departe: Pitana decide că Perisici n-a făcut henț. În cască Massimiliano Irrati îi spune că trebuie să se mai uite odată. VAR. Evident, gândul lui Pitana începe să se schimbe. La fel de evident, cererea șoptită în cască îl împinge pe Pitana să creadă că trebuie să fi făcut o greșeală. Șansa unei schimbări de sentință crește.
Pitana trebuie să ia decizia în pantaloni scurți, înconjurat de 80.000 de oameni și urmărit pe ecran de un milliard. Mai poate Pitana da înapoi? Omenește, nu. Penalty și Franța conduce cu 2-1 în finala Cupei Mondiale, fără să se fi deranjat cu un atac de luat în seamă. Meciul e încheiat încă din minutul 38.
Intervenția eroică a lui Hugo Lloris dă material de studiu psihiatriei moderne, dar nu mai poate schimba nimic în teren. Franța e campioană mondială și nu există recurs, deși toată lumea era convinsă că VAR va aduce dreptatea din ceruri pe gazon. Croația asistă la propriul meci și constată că a jucat foarte bine, dar asta nu înseamnă mare lucru în anumite și foarte importante partide de fotbal. Macron face poze în poziții de discobol, atent pregătite la Elysee, în nopțile premergătoare finalei. Pe teren plouă cu găleata, după ce Putin a uitat sau n-a mai avut chef să apese butonul care reglează clima și, oricum, lui îi ține cineva umbrela. Pitana e în tramvaiul care îl duce la aeroport. În fața tramvaiului apăreți dv. urlând.
Tramvaiul oprește. Mai mulți pasageri scot scrumiere din buzunar și le aruncă în geam. Ca să nu rămâneți mai prejos, vă trageți copilul la vedere și îi croiți 4 plus 2 pe spinare. Le merită? Dacă nu el, cine? Viața? Dreptatea? De unde să le luați la ora asta? Ajuns acasă cădeți în muțenie, vă lungiți pe podea și jurați că nu vă mai uitați în veci la fotbal. Jocul pentru care pătimiți pentru că seamănă prea mult cu viața.