Spania-Portugalia de rejucat. În finală
Cu fiecare zi de cazne enorme pe cereri tematice minime, Cupa Mondială adună un plictis interesant doar prin mulțimea drapelelor și exotismul figurilor. Pe scurt și cu bunul simț treaz, se poate spune: fotbal prost. Sau, mai desfășurat: fotbalul e […]
Cu fiecare zi de cazne enorme pe cereri tematice minime, Cupa Mondială adună un plictis interesant doar prin mulțimea drapelelor și exotismul figurilor. Pe scurt și cu bunul simț treaz, se poate spune: fotbal prost. Sau, mai desfășurat: fotbalul e acel joc sudic pe care nordicii îl împing spre sumo cu marcaj.
În mod evident, mișcarea administrativă care a scăpat organizatorilor e o Cupă Mondială scurtă. Turneul se putea reduce la o dublă Spania-Portugalia, cu primul meci în deschidere și al doilea în finală. În fond, după primele 15-20 meciuri, seismografele au înregistrat un cutremur de calitate generat de Mexic și o dramă de mare clasă cu Ronaldo pe post de instituție, demiurg și bancă de credit pentru toată Portugalia. Cu toate astea, Spania nu a derapat și a arătat cel mai evoluat fotbal cunoscut în lume, cu excepția Scandinaviei.
Slăbiciunea fotbalului jucat în medie și pe prea multe continente la Cupa Mondială e vizibilă și simplu de explicat. Majoritatea echipelor și a jucătorilor, cu excepții minore de tip Eriksen danezul fără gene, nu știu ce să facă în prezența balonului. Una din cele mai răspândite prejudecăți ale observatorilor care văd prea multe antrenamente e că, în genere, fotbaliștii știu să trateze mingea. Poate. Dar numai în lejeritatea miuțelor de antrenament, la care toată lumea, de la Gaz Metan la Brazilia, pare egal dăruită. În condiții de joc, sub presiune și marcaj, în regim de mare viteză și efort susținut, totul se deșiră. Stopurile, devierile, pasele și deciziile rapide sunt inaccesibile pentru majoritatea cetățenilor selecționați de naționalele calificate.
Cazul Angliei e pedagogic. Presa britanică e în orgasm după un carambol norocos împotriva Tunisiei. Dar, în afara unui suflu ceva mai viu, englezii au arătat că nu cunosc pasa decât ca formă de degajare și nu pot face o preluare decât pe terenuri fără marcaj. Franța, Belgia, Argentina greșită ca hemoglobina și, mai nou, o Germanie fracturată de intrigi politice, au potențial, dar suferă în fața echipelor mici care știu să chinuie și să se chinuie. Turnelul e evident mult prea generos. Nu există, în lume, atâtea echipe bune și nici atâta știință de carne. Două-trei echipe știu să manevreze cuțitul și furculița. Restul mănâncă fie cu mâna, fie cu furca sau cheia de 14. Prin urmare și spre binele general: Spania-Portugalia sau invers e de rejucat în finală.