Golul acela

Carlos Alberto, căpitanul Braziliei ediție '70, a plecat dintre noi. Dar a lăsat în urmă ceva foarte prețios

Orice întrebare religioasă cere un răspuns teologic. Prin urmare cea mai bună echipă a tuturor timpurilor e o treime: Ungaria 1954, Brazilia 1970, Olanda 1974. Până aici e simplu. Complicațiile stau în detalii. Astfel, e de observat că fiecare „cea mai mare” poartă o semnătură. De regulă, o capodoperă care încununează și autentifică fenomenul. Ceva de neuitat. În cazul Ungariei, Hidegkuti dezlănțuit pe Wembley, liber de postul fix, primul mijlocaș ofensiv capabil să se transforme în vârf. După trei goluri pe care englezii nu le înțeleg nici azi, Hidegkuti a răsturnat definitiv tot ce se știa despre așezarea unei echipe în teren.

Olanda a semnat de intrare în istorie după primul minut al finalei cu Germania. 14 pase consecutive, urmate de un penalty și un gol, au împietrit Germania și au anunțat ce se numește, azi, Barcelona. Brazilia a semnat cu primul gol de echipă. O lecție de pedagogie neverosimil de exactă și întreagă. Totul a început în fața propriului careu și s-a încheiat, după un minut, cu golul lui Carlos Alberto. Cu acel șut. Un obiect balistic nedetectabil, o execuție fără milă și recurs. Dar povestea trebuie istorisită în trepte. Mai întîi, Tostao a recuperat pe un atac italian. Asta înseamnă că marele vrăjitor ofensiv a acceptat, umil, să facă muncă de salahor. Mingea a ajuns la Clodoaldo, un mijlocaș defensiv pe care, azi, oricine și l-ar dori vârf. După o cascadă de driblinguri elegante, admirate discret, de mijlocașii Italiei, Clodoaldo a trimis spre Jairzinho.

Era clar că se pregătește ceva. Jairzinho a tăiat spre interior, luându-l cu el pe marele Fachetti. O pasă scurtă spre Pele și apoi așteptarea. Pele știa că din spate urcă, scoțând fum și scântei, Carlos Alberto. O clipă de cumpănire. Și încă una. O senzație de blocaj temporal se așterne pe stadion. Încă o clipă și va fi prea târziu. Pele lovește lin cu latul și mingea se așterne în întâmpinarea lui Carlos Alberto. Joncțiunea are loc și o explozie feroce trimte mingea în poartă. Lucrat ca un trunchi de copac transformat în sculptură, golul lui Carlos Alberto a fixat perfecțiunea în jocul de fotbal. I se spunea Capito, adică skipper pe englezește și șef pe românește. Era liderul echipei, stabilea jocul în teren și era ascultat fără protest de Pele, Gerson, Tostao și alte genii oficiale. A plecat dintre noi săptămâna trecută și a lăsat în urmă un gol. Golul acela.