Rooxit
Anglia are un respect aparte pentru oameni ca Wayne Rooney. Ei dau dovada autenticității fotbalului insular

Nici n-a trecut bine Brexit și Anglia trebuie să facă față unei crize mult mai serioase: Rooxit. Despărțirea de Rooney. Rotofeiul agil cu banderolă de căpitan și pase curbate stă pe bancă. Rooney a fost așezat acolo mai întâi de Mourinho. Luni, Wayne Rooney a aflat că tot de pe bancă va urmări măcar prima oră a meciului cu Slovenia. Presa și peluzele au intrat în conversații cu subiect unic. Cum va arăta fotbalul fără Rooney? Dar Anglia și piețele financiare? Țintuit pe bancă și degradat de la căpitan la rezervist, Rooney stă cuminte și răspunde cu un fair play gemut întrebărilor cam nesimțite ale presei. Nu, nu e supărat.
Străinii au motive să se mire. Care e problema? Un jucător de 30 de ani a intrat pe culoarul de retragere, cu opriri regulamentare și bănoase la încă 2-3 cluburi tot mai mici. Nu e exclusă halta de alimentare în China sau Arabia Saudită, deși Rooney e un copil de cartier irlandez din Liverpool, adică un caracter care călătorește greu. De aici, prima lămurire. Englezii au în Rooney unul din, poate, ultimii jucători de familie. Un copil sărac, crescut cu (prea multe) omlete uleioase care probează că ești englez mai mult decât pașaportul. Fidel și incapabil să se imagineze la Realuri sau Bayernuri, Rooney e iubit ca primul ceai al zilei. Rooney n-a fost niciodată un eurocălător și o vedetă de mercato. Apoi, copilul (căci Rooney n-a dat niciodată impresia maturizării) e un talent strident pentru Anglia. Un fotbalist care nu folosește doar latul! Nu un Messi, dar un început neterminat de Iniesta. În Anglia, așa ceva, se ține sub cheie, la tezaur. Premier League e plină de hipertehnici importați, de la Payet la Mahrez, iar asta face din Rooney o mostră rară de calitate englezească.
Mai greu de înțeles în afacerea Rooxit e obsesia englezilor pentru Căpitănie. Mitologia clasică a fotbalului jucat între Newcastle și Southampton stă pe câțiva stîlpi: finala Cupei Angliei, Wembley și onoarea de a fi căpitan al Angliei. Cine prinde una intră în istorie. Cine trece prin toate e nemuritor. Căpitanul naționalei e undeva între Waterloo și Downing Street. Doar condamnații militari, prim-miniștrii și căpitanii naționalei pot conta pe respectul și memoria națiunii. Fără căpitănie, Rooney poate juca mai departe, dar trebuie să fie atent la geamurile muzeului. Cazul Rooney e în parte de neînțeles și necuprins de englezesc. Deasupra, o întrebare nerostită: ultimul englez după datina locului?