Arsenal cu cârnați

Cum a fost posibil ca Wenger să facă la Londra singura echipă europeană

Sâmbăta trecută, Arsene Wenger a primit cârnaţi proaspeţi de acasă. Marfa a făcut călătoria de la Duttlenheim la Londra şi a fost înmânată de un consătean. Apoi, Wenger şi călătorul furnizor de cârnaţi s-au pupat şi s-au conversat într-o limbă ciudată din care a răsărit, la un moment dat, cuvântul Burnley. Într-adevăr, Arsenal juca a doua zi cu Burnley, iar Wenger şi prietenul de acasă vorbeau în dialect alsacian, un fel de germană cu care trăieşti în Germania fără să pleci din Franţa. Wenger e alsacian şi a crescut aşa, deşi pentru englezi şi pentru publicul tv e o siluetă modernă. Un stilat poliglot care pare, la 66 de ani, rodul unei diete severe.

Adevărul e mult mai tradiţional şi a început într-un sat, la 20 de km de Strasbourg. Locul trebuie să fi fost proiectat cu gândul la Hansel şi Gretel. Alsacia lui Wenger e un concert domol de case fortificate cu marţipan, ţărani cu talent de inginer, vii geometrice şi nici o scamă de praf. În spatele zidurilor, curţi interioare ferite de vânt şi istorie sunt tocmai bune de miuţe interminabile. Wenger a ghicit asta pe la 5 ani şi a continuat să joace, până când a decis că fotbalul e ceva pe jos, în combinaţii mărunte şi avântate. Pe la 40 şi de ani, Wenger visa schemele fotbalului de curte alsaciană şi când a deschis ochii, se afla, deja, la Londra. La Arsenal, cel mai venerabil şi mai încăpăţânat club al Angliei. În 1996, la apariţia lui Wenger, Arsenal juca mai mult sau mai puţin ca în 1886, anul naşterii: o cotonogeală bărbătească, punctată de mingi lungi la bătaie şi încheiată în pub-ul de lângă stadion.

Wenger a tăiat  imediat berea şi a introdus pasa scurtă şi broccoli. Excepţiile sunt admise şi înseamnă câteva sticle de Bordeaux forte, alături de Alex Ferguson. Nicio altă echipă engleză n-a călătorit tactic şi tehnic distanţa parcursă de Arsenal cu Wenger la cârmă. Arsenal e, probabil, singura echipă europeană a Angliei şi face, cu siguranţă, excepţie de la Brexit. Nu se putea altfel. Wenger e o sinteză de sârguinţă germană, elan francez, seriozitate ţărănească şi inteligenţă ascuţită de cenaclist. Mulţi cred că epoca Wenger se va încheia la anul. Anglia îl vrea antrenor la naţională. Greu de crezut. Wenger e Arsenal de 20 de ani pentru că numai asta îi apără sufletul. Dacă aţi observat, Wenger poartă mereu cu el o undă rece şi sceptică. Omul spune că se teme de moarte şi are un singur leac: următorul meci cu Arsenal. Plus cârnaţii de acasă.