Și cum v-ați descurcat la Mondiale?

Europenele au ajuns o competiţie în care Andorra, Liechtenstein şi San Marino ratează de puţin calificarea

În vremuri imemoriale, pe cînd Europa era mai cuminte și fotbalul mai strîns la pungă, Campionatul European însemna ceva. Între timp, de cînd cu munții de bani și cu inflația de calificate, Europenele sînt ceva fără definiție. Deși s-ar putea spune cu destul temei că e vorba de acea competiție în care Andorra, Liechtenstein și San Marino ratează de puțin calificarea.

Sau, la fel de întemeiat: competiția în care Germania pare singura echipă în stare să joace finala cu Germania. În rest, toată lumea care transpiră un pic și a mai jucat cu public se califică în faza finală. Epidemia de mediocritate nu iartă.

Spectacolul cu stafii de la Budapesta a fost cap de afiș de la un cap la altul al continentului. Nici nu știi la ce meci să nu te uiți. Olanda e bătută acasă pe uscat și vreme bună de Islanda. După care servește un 0-3 de neuitat în Turcia. Echipa pare distrusă de două ori de familia Blind. De pe bancă, de tată.

Din teren, de fiu. Van Persie pare să fi înțeles că joacă prima partidă pentru Fenerbahce. Anglia trăiește cu nesaț din marea victorie care a îngenuncheat San Marino. Echivalentul, în rugby, ar fi un sfert de finală cîștigat acasă, la Cupa Mondială, împotriva României. Belgia, plină de Premier League VIPs se zbate titanic și obține cumva un 1-0 cu Cipru. În sfîrșit, Țara Galilor nu poate mai mult de 0-0, acasă, cu Israel.

Și cu asta am ajuns la explicația finală care vine dintr-o anecdotă  datorată lui Cliff Jones, un galez, cîndva cea mai bună aripă a Europei, titular la toate meciurile galeze, la Cupa Mondială 1958. Conduși de Jones, dar fără marele John Charles, acidentat, galezii au pierdut la limită în sferturi cu Brazilia.

A fost ultima calificare galeză la o competiție mare. Jones povestește că, la întoarcere, a coborît din tren și a dat nas în nas pe peron cu un suporter local din Cardiff. Cei doi se salută. După care, suporterul pune întrebarea nemuritoare: Hei, Mr. Jones, unde naiba ai fost, că nu te-am văzut de o lună?

Jones: Unde să fiu? La Mondiale! Suporterul: Să mă bată Dumnezeu! Știi că ai dreptate! Dar ia spune-mi: cum a mers treaba pe acolo? Jones a povestit întîmplarea acum cîteva zile și, discret, i-a lăsat pe alții să găsească morala.

De reținut: fotbalul era, cîndva, un lucru la locul lui. Suporterii supraviețuiau fără să știe prea bine ce s-a întîmplat la Mondiale. Asta, deși o calificare se cîştiga greu și rar.