Suprem
Anglia-Franţa la rugby a bătut El Clasico şi toate spectacolele sportive posibile. A fost o minune!

Abia întorși acasă din Insulele Feroe, căutătorii de eclipse au aflat că drumul n-a meritat. Sîmbătă, a doua zi după minunea neguroasă din Feroe, eclipsa s-a arătat, iar, mult mai aproape, mai comod și mai televizat. La Roma, Edinburgh și mai ales la Londra, rugby-ul a eclipsat tot: El Clasico, Premier League, fotbal în genere, Olimpiade, pariuri și case de pariuri, Federer și Bolt plus Liga miticiană. Totul a început cu alinierea șanselor. Irlanda, Franța, Țara Galilor și Anglia au intrat în ultima zi a Turneului celor 6 cu șansa victoriei finale. Galezii au treierat Italia și au așteptat.
Degeaba, pentru că Irlanda a treierat Scoția. Irlanda a așteptat. Va treiera Anglia Franța, la 26 de puncte diferență? Pardon? Vous etes fous! Și a urmat nebunia. Timp de 80 de minute, toate limitele, fricile și uzanțele au fost suspendate pe Twickenham. Anglia și Franța au jucat în delir ceva care a plecat de la rugby și a trecut prin greco-romane și ruletă, spre a se transforma în sportul suprem. Despre rugby se știe că e un joc total. Nimeni nu bănuia că e un joc perfectibil. Ce s-a văzut pe Twickenham a făcut din rugby o dramă care n-are nevoie de traducători. Anglia-Franța 55-35. Imaginați-vă Olanda-Spania pe Amsterdam ArenA, cu 6-4 la pauză și 10-6 la sfîrșit. Olanda face un meci istoric, dar ratează titlul pentru că trebuia să mai înscrie un gol.
Dar asta nu mai contează. Anglia și Franța au jucat peste scoruri și trofee. O stare de nebunie creatoare vecină, de la un minut la altul, cu gloria și sinuciderea a cuprins ambele echipe. Eseuri solitare și răbufniri de forță ale grămezilor mugind s-au succedat ca într-o halucinație de om tulburat. Nigel Owens, un galez mărunțel care a avut privilegiul periculos de a arbitra, a luat-o razna curentat de grozăvia din jur. Owens a ținut discursuri educative și a încercat să explice decizii raționale într-un meci irațional. Nimeni n-a înțeles o iotă pentru că nimeni nu mai aude în ring, cînd ambii boxeri sînt în knock down. În tribune, englezi și francezi și-au băut berile, au cîntat și s-au holbat la orgia din teren. Nimeni n-a huiduit și nu s-a bătut – din teren pînă la Canalul Mînecii. A fost uluitor.
A fost ceva nemaivăzut. Adică, altceva. Sport pur, fără vedete și cinism, scuze, vorbe goale și simulări. Vom mai vedea așa ceva?