Cupa fără iluzii

Singura competiţie fotbalistică din lume care nu şi-a pierdut romantismul şi farmecul originar este Cupa Angliei

Din motive pe care, spre binele public, nu le voi explica ulterior, am ajuns la o concluzie fermă. Cea mai autentică și frumoasă competiție […]

Singura competiţie fotbalistică din lume care nu şi-a pierdut romantismul şi farmecul originar este Cupa Angliei

Din motive pe care, spre binele public, nu le voi explica ulterior, am ajuns la o concluzie fermă. Cea mai autentică și frumoasă competiție a fotbalului mondial e Cupa Angliei. Acea îngrămădeală sîngeroasă și imprevizibilă pe 11 niveluri divizionare și nondivizionare care se joacă din 1872 încoace. Adică, de pe vremea cînd Giurgiu era la otomani, iar Astra ar fi trebuit să joace cu Semiluna și fără Charlie pe piept.

Vechimea înnobliează, dar nu clasează. Cupa Angliei e cea mai mare din alte motive. Unul e măcelul continuu de giganți, semigiganți și înalți de stat. Spre deosebire de Cupa Mondială, Campionatul European și Liga Campionilor, în Cupa Angliei palmaresul, bugetul și părerile presei sînt egale cu zero. Cupa Angliei nu e niciodată cîștigată de favoriți, ci de supraviețuitori. Acum o săptămînă, West Ham a scăpat după prelungiri, penalty-uri și epuizarea listelor de executanți-jucători de cîmp. Dar asta numai pentru că numitul portar Robles de la Everton a trimis în transversală, iar numitul portar Adrian de West Ham a dat țărănește pe mijloc. Și a mărturisit ulterior că a fost primul penalty pe care l-a bătut în viața lui.

Sîmbăta viitoare, în turul patru, poate fi mai rău. Preston North End, Rochdale, Bradford și Bristol din C, Reading, Brighton și Bornemouth din B pregătesc lovituri la drumul mare. Man United ar face bine să studieze atent istoria și geografia diviziei a patra. Cambridge United nu are de pierdut decît cartilajele adversarului. Cupa Angliei are o ferocitate sistematică și tonică. O parte vine din ținuturile mlăștinoase în care se joacă meciurile cluburilor mici, susținute de localnici care nu știu bine unde e Londra, dar țin minte ce le-a povestit bunicul despre cutare victorie istorică din 1912. Restul vine din mentalitatea locală, adică din noțiunea de respect. În accepție britanică, respectul n-are nici o legătură cu bla-bla-ul transformat de FIFA în prișniță și lozincă oficială.

La britanici, respectul presupune o contradicție totală: nici un respect pentru reputație, lot sau palmares și numai respect pentru regulile jocului, șansa ta și susținătorii din tribune. Orice meci de FA Cup devine o finală istorică, pentru că adversarii de prim rang vor trece iar prin pădurea locală peste o sută-două de ani sau nicicînd. Comparat cu acest tip de ciocnire, orice derby de tradiție și orice meci de Cupă Mondială sînt jocuri machiate și ambalate pînă în pragul iluziei. Cupa Angliei nu servește combinația. Preferă sec. Pe tibie și moral.